O cincime dintre români ar pleca la muncă în străinătate. Marea Britanie conduce în topul țărilor preferate, urmată la distanță de Germania, Italia, Franța și Spania.
În plus, 1 din 10 români ar pleca la muncă sau definitiv în SUA, dacă nu s-ar lovi de piedica vizelor impuse de Washington.
O cincime dintre români ar pleca la muncă în străinătate. Nivelul salariilor, decisiv
2 din 10 români ar pleca la muncă sau și-ar trimite copiii la studii într-o altă țară UE, iar destinația favorită este Marea Britanie, conform unui sondaj realizat de Avangarde.
Salariile mici din România reprezintă principala cauză care i-ar face pe români să plece din țară, corupția și clasa politică fiind în coada clasamentului nemulțumirilor.
La întrebarea „Dumneavoastră personal intenționați să plecați din România pentru a munci într-o țară UE în următoarea perioadă?”, 72% din persoanele intervievate au răspuns nu, în timp ce 19% au răspuns da.
În ceea ce privește intenția de a se muta definitiv din România într-o altă țară UE, 12% din români își doresc acest lucru, în timp ce 77% nu.
Topul nemulțumirilor celor care vor să plece în afara țării începe cu salariile mici din România, aproape 4 din 10 români indicând acest motiv, potrivit g4media.ro.
43% au în familia apropiată rude plecate la muncă în străinătate
Urmează nemulțumiri legate de stilul de viață, de viitorul României, de clasa politică sau de corupție.
Deși a ieșit din Uniunea Europeană, Marea Britanie este principala destinație a românilor care vor să părăsească țara, 35% dintre persoanele intervievate declarând că ar munci sau s-ar muta definitiv în insulă. Urmează Germania – 18%, Italia – 11%, Franța – 8% și Spania – 3%.
În ceea ce privește intenția de a trimite copiii la studii în afara țării, 51% dintre cei intervievați au declarat că nu își doresc acest lucru, în timp ce 2 din 10 români ar lua această decizie.
Pe de altă parte, 1 din 10 români ar pleca la muncă sau definitiv în SUA dacă s-ar ridica obligativitatea vizelor, în timp ce 72% au declarat că nu ar face acest lucru.
43% dintre cei intervievați au în familia apropiată (părinți, frați, copii , verișori, etc ) persoane plecate la muncă.
Sondajul a fost realizat de Avangarde, în perioada 15-19 august 2021 pe un eșantion de 830 de persoane prin metoda CATI, interviuri telefonice.