În aşteptarea premierei filmului lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, publicul din România poate deja vedea pe ecrane celălalt mare câştigător de la ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes, „California Dreamin’ (nesfârşit)“, lungmetrajul de debut al regretatului Cristian Nemescu, premiat cu trofeul secţiunii „Un Certain Regard“. În ciuda obiecţiilor unei părţi a criticilor, e un premiu meritat. Subiectul f
În aşteptarea premierei filmului lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, publicul din România poate deja vedea pe ecrane celălalt mare câştigător de la ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes, „California Dreamin’ (nesfârşit)“, lungmetrajul de debut al regretatului Cristian Nemescu, premiat cu trofeul secţiunii „Un Certain Regard“. În ciuda obiecţiilor unei părţi a criticilor, e un premiu meritat.
Subiectul filmului i-a fost inspirat lui Nemescu (coscenarist, împreună cu Tudor Voican şi Catherine Linstrum) de o întâmplare reală, aceea a şefului de gară din Pieleşti, care a oprit, preţ de patru ore, un transport feroviar NATO pentru că nu avea toate actele în regulă. În film, Doicaru (Răzvan Vasilescu) e un şef de gară obişnuit să dijmuiască toate transporturile de marfă, încercând, în paralel, să forţeze falimentul fabricii locale de rulmenţi, pe care vrea să o cumpere. Între timp, în gara sa ajunge un transport militar NATO, care duce un radar către graniţa cu Serbia (evenimentele se desfăşoară în timpul conflictului din Kosovo), escortat de o companie de puşcaşi marini americani. Din păcate, nimeni de la Bucureşti nu s-a deranjat – într-un stil pur românesc – să facă actele vamale ale transportului. Acesta e pretextul unei confruntări între Doicaru şi căpitanul american Doug Jones (Armand Assante), care durează timp de cinci zile şi pune faţă în faţă două lumi.
Filmul lui Nemescu rezistă, în mare măsură, graţie interpretărilor actorilor, căci altminteri subiectul şi tratarea lui sunt previzibile: e genul de conflict cultural ilustrat de unele filme ale lui Kusturica, de pildă, cu amestecul de detaliu etnografic, culoare locală şi perplexitate a străinului care se trezeşte izolat într-o lume pe care nu o înţelege.
Răzvan Vasilescu face – din nou – un rol absolut memorabil, de mafiot pişicher, când ironic, când furios şi vulgar, inteligent, dar şi plin de frustrări la adresa americanilor şi, într-o scenă care trece aproape neobservată, de o sensibilitate abia reţinută faţă de fiica sa (Maria Dinulescu). Armand Assante e şi el impecabil în ipostaza unui american obosit, pierdut undeva în mijlocul unei ţări ciudate, oscilând permanent între impulsul de a scoate pistolul şi obligaţia de a-şi îndeplini misiunea aşa cum trebuie.
Iar Mariei Dinulescu i s-ar cuveni un rol pe măsura posibilităţilor ei reale. Această păpuşică sexy (foarte sexy, de fapt!) se descurcă impecabil cu o partitură nu prea generoasă, de puştoaică fatală a satului; nicio notă falsă – şi o considerabilă forţă dramatică.
„California Dreamin’ (nesfârşit)“, în ciuda lungimii, nu trenează totuşi foarte mult şi are momente de un haz absolut demenţial. Nemescu era un expert în gaguri vizuale – ceea ce se vede, de altfel, şi din scurtmetrajele lui. Sunt scene antologice, cum e petrecerea dată în cinstea oaspeţilor, la care masa de onoare e pavoazată cu portrete ale lui Bill Clinton, Elvis Presley, George Washington, Arnold Schwarzenegger şi, dacă priviţi cu atenţie… Ştefan cel Mare! Încă o dată: poate că nu e o capodoperă, dar e, cu siguranţă, un film care şi-a meritat premiul – şi o alegere perfectă pentru o seară în care vreţi să vedeţi o comedie neagră. n
Armand Assante şi Răzvan Vasilescu, un căpitan american şi un şef de gară român, cele două personaje care dau viaţă filmului lui Cristian Nemescu