O comisie parlamentară din Austria încearcă să întârzie dezbaterea planului de ajutorare a Greciei

Comisia pentru finanţe a Parlamentului austriac a refuzat miercuri să înscrie pe ordinea de zi dezbaterea pe marginea acordului european de salvare a Greciei încheiat la 21 iulie de ţările din zona euro, un obstacol pe care guvernul ar putea totuşi să-l depăşească, informează AFP.

Comisia a respins o solicitare a coaliţiei aflate la putere de a trece pe ordinea de zi de miercuri o dezbatere legată de problema oportunităţii majorării de la 12,24 miliarde euro la 21,6 miliarde a contribuţiei Austriei la Fondul European de Stabilitate Financiară.

Moţiunea necesita o majoritate de două treimi. Ea a fost respinsă de cele trei partide ale opoziţiei parlamentare: Verzii, Partidul Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta) şi Alianţa pentru Viitorul Austriei (BZOe).

Guvernul dorea să aducă această problemă pe ordinea de zi a viitoarei sesiuni parlamentare, dar avea nevoie de aprobarea Comisiei pentru finanţe.

‘Ca urmare a demersului opoziţiei, parlamentul nu va putea să se conformeze ordinii de zi iniţiale’, a declarat ministrul de finanţe, Harald Waiglein.

Cu toate acestea, o creştere a ajutorului ar putea fi aprobată la timp prin convocarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului. Sesiunea ar putea avea loc între 30 septembrie şi 3 octombrie, a afirmat preşedintele Comisiei pentru finanţe, Guenter Stummvoll.

În caz contrar, viitoarea sesiune ordinară este prevăzută pentru jumătatea lunii octombrie.

Odată supusă celor dezbaterii 183 de membri ai parlamentului, moţiunea nu va mai avea nevoie decât de majoritatea simplă, situaţie lipsită de surprize pentru coaliţia guvernamentală alcătuită din social-democraţi şi conservatori.

Iniţial, Austria se angajase să contribuie cu 12,24 miliarde euro la planul european de ajutorare a Greciei în valoare de 440 de miliarde euro.
SURSA: Agerpres