Compania Ooma din Silicon Valley va lansa un dispozitiv prin care se va putea comunicat gratuit si nelimitat cu liniile de telefonie fixa din casele care au o conexiune la internet de mare viteza, informeza Associated Press. Pretul aparatului va fi de 399 de dolari, iar apelurile vor fi gratuite chiar daca doar persoana care efectueaza apelul detine dispozitivul.

Clientii vor primi doua linii de telefonie, optiunea de apel in conferinta, mesagerie vocala si accesul la un site de unde isi pot schimba preferintele sau unde pot primi mesajele vocale sub forma de e-mail.

Ooma va vinde dispozitivul numai persoanelor din Statele Unite, pe baza de invitatie.

Inginerii companiei incearca sa dezvolte si un sistem care sa transfere apelurile receptionate pe telefonul mobil.

Multe companii care au venit pe piata cu un produs menit sa revolutioneze industria telecomunicatiilor nu au facut fata concurentei marilor operatori. Recent, al doilea mare furnizor de telefonie prin internet din Statele Unite, SunRocket, s-a inchis brusc, lasand 200.000 de abonati in cautarea unor servicii alternative. Multi dintre abonati SunRocket alesesera optiunea preplatita de 199 de dolari pe an, iar din moment ce compania s-a inchis este neclar daca isi vor mai putea recupera banii. 

Ooma nu-si face asemenea griji. Mai mult, compania estimeaza ca va inregistra un venit stabil din vanzarile de dispozitive hardware si apelurile internetionale efectuate de abonati.

Ooma va concura cu serviciul companiei eBay, Skype, care are deja 220 de milioane de vizitatori.

Sursa: Yahoo News