Retailerul chinez Suning Commerce Group este interesat de achiziţionarea clubului italian de fotbal Inter Milano, a anunţat marţi seară agenţia italiană de presă ANSA, transmite DPA.
Suning, cu active în sectorul imobiliar, financiar şi de agrement, deţine şi echipa de fotbal Jiangsu Suning, antrenată de românul Dan Petrescu.
Până la 70% din acţiunile clubului italian ar putea fi achiziţionate de Suning Commerce Group, care în ultimele luni a negociat această tranzacţie cu preşedintele Inter Milano, Erick Thohir. Inter Milano este evaluat la aproximativ 700 milioane de euro (778,5 milioane de dolari).
În urma acordului, Erick Thohir, un om de afaceri indonezian, care a achiziţionat în 2013 Inter Milano de la Massimo Moratti va rămâne preşedintele clubului italian de fotbal.
Informaţia vine după ce luna trecută agenţia de presă Reuters, citând o sursă din apropierea discuţiilor, a anunţat că fostul premier italian Silvio Berlusconi negociază vânzarea clubului de fotbal AC Milan cu un consorţiu chinez.
Dar apetitul Chinei pentru sportul cu balonul rotund nu se limitează doar la cluburile faimoase, patru grupuri de investitori chinezi au intrat într-un război al ofertelor pentru una din cele mai mari agenţii de impresariat sportiv din lume, firma britanică Stellar Group, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Potrivit surselor, Stellar Group, firmă înfiinţată de britanicul Jonathan Barnett, ar putea costa aproximativ 900 milioane yuani (137,5 milioane de dolari), adăugând că Barnett intenţionează să călătorească în China pentru a se întâlni cu firmele interesate. Printre ofertanţi se numără producătorul de autoturisme Rastar Group, care anul trecut a preluat un pachet majoritar de acţiuni la clubul spaniol de fotbal Espanyol, dar a refuzat să dezvăluie identitatea celorlalţi trei investitori.
Dacă se va ajunge la un acord, cumpărătorii chinezi vor dobândi una din cele mai mari agenţii de impresariat din fotbal precum şi o listă de jucători importanţi, într-un moment în care China investeşte masiv în academii de fotbal, drepturi de televizare şi transferuri de jucători străini.
Luna trecută, antreprenorul chinez Xia Jiantong a cumpărat clubul de fotbal Aston Villa, devenind primul chinez care va deţine în totalitate o echipă engleză de fotbal. Anterior, în luna decembrie a anului trecut, un consorţiu de investitori chinezi a plătit 375 milioane de euro (400 milioane de dolari) pentru a prelua un pachet de 13% din acţiunile unui grup care deţine mai multe cluburi de fotbal printre care şi Manchester City. De asemenea, la începutul lui 2015, un alt miliardar chinez, Wang Jianlin, proprietarul conglomeratului de companii Wanda, considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din China, a cumpărat 20% din acţiunile clubului de fotbal spaniol Atletico Madrid pentru 45 de milioane de euro. AGERPRES