Gigantul Alibaba, care a furnizat această tehnologie, a instalat echipamentele de scanare într-un restaurant de tip fast-food din oraşul Hangzhou din estul Chinei. Fără bani, fără card, fără semnătură, doar cu chipul clientului. Compania Alibaba, versiunea chineză a gigantului Amazon, a dezvoltat această tehnologie în ultimii patru ani.
Clientul îşi alege mâncarea, îi este scanată faţa, iar apoi sistemul efectuează o căutare în vasta bază de date a cărţilor de identitate şi asta e tot – se face plata prin intermediul unei aplicaţii. Compania Alibaba a declarat pentru BBC că sistemul nu reţine nicio informaţie însă reprezentanţii au admis totuşi că guvernul ar putea schimba pe viitor legislaţia în vederea păstrării unor informaţii, cu riscul că ar putea folosi aceste informaţi în cazul în care se doreşte localizarea unei persoane.RADOR