O companie cu capital 100% românesc, axată pe soluții pentru protecția mediului, a obținut prestigioasa certificare internațională SIR

Sfârșitul anului 2024 aduce o realizare remarcabilă pentru Uni-Recycling: obținerea certificării SIR (Stichting Industriele Reiniging), un standard de referință în domeniul lucrului cu presiune înalta, în special în rafinării, dedicat asigurării celor mai bune condiții de siguranță și sănătate în industria curățării industriale. Această certificare poziționează Uni-Recycling ca prima companie din Romania și Europa de Est care atinge acest nivel de excelență, consolidându-și statutul de lider în regiune.

Uni-Recycling este unul dintre cei mai importanți consultanți internaționali, integrator de soluții, prestator de servicii și furnizor de tehnologie în domeniul protecției mediului, oferind soluții profesionale, adaptate cerințelor beneficiarului, special concepute pentru a reduce riscurile și impactul negativ asupra mediului. Compania este parte a unui grup româno – german, certificată NATO din 2005 și înregistrată la 25 de organizații ale Națiunilor Unite.

În cei 19 ani de activitate, Uni-Recycling a finalizat cu succes toate proiectele în care a fost implicată, atât pe plan national, cât și international, unde derulează peste 90% din cifra de afaceri. Compania dispune în prezent de peste 100 de specialiști bine pregătiți cu care desfășoară ample acțiuni de protecție a mediului, printre care proiecte de curățări industriale, ecologizarea și remedierea siturilor contaminate cu produse petroliere, substanțe chimice, gudroane acide, procesarea șlamului petrolier etc.

Uni-Recycling a realizat unul dintre cele mai importante proiecte desfășurate pe teritoriul țării, precum și cel mai mare proiect European din ultimii 50 de ani, respectiv reabilitarea sitului poluat istoric, contaminat cu crom cancerigen solubil, situat pe amplasamentul unei foste fabrici chimice. Acest proiect a reprezentat o provocare majoră pentru companie, fiind executat cu succes și premiat în Germania.

„Suntem prezenți acolo unde există probleme complexe, pentru a oferi soluții moderne, aplicate, intuitive, ne adaptăm rapid și eficient cerințelor clienților și mediului de lucru”, a declarat Cornel Varvara, fondator și unic asociat Uni-Recycling.

În calitatea sa de reprezentant exclusiv Doppstadt și Allreco în România și în întregul Orient Mijlociu, companii recunoscute la nivel global pentru producția de echipamente și instalații de reciclare atât mobile, cât și staționare, Uni-Recycling dezvoltă proiecte integrate și personalizate „la cheie”, utilizând tehnologii de înaltă calitate adaptate în funcție de fiecare proiect.

Proiect Uni-Recycling_1
SURSA FOTO: Uni-Recycling

Prin implicare constantă și eforturi susținute, Uni-Recycling a devenit prima companie din Romania și Europa de Est certificata SIR, deținătoarea unei baze logistice conforme cu standardele SIR, dotată cu facilități și echipamente de ultimă generație și organizatoare a primei echipe formate din specialiști romani certificați SIR, pregătiți să execute lucrări complexe la cel mai înalt nivel de siguranță.

Obținerea certificării SIR de către Uni-Recycling reprezintă un pas important în ridicarea standardelor companiei și deschiderea unor noi oportunități de colaborare cu parteneri din Benelux. Această realizare are un impact pozitiv atât asupra companiei, cât și asupra economiei naționale.

„Este o dovadă clară a profesionalismului și dedicării specialiștilor noștri, dar și a investițiilor continue în tehnologie de ultimă generație și perfecționare profesională. Certificarea SIR ne oferă o responsabilitate suplimentară față de parteneri și comunitate, aceea de a continua să livrăm rezultate excepționale, contribuind la un mediu mai curat și sustenabil. Uni-Recycling își reafirmă astfel, angajamentul de a inova, de a performa și de a promova excelența în toate proiectele sale”, declară Cornel Varvara, fondator și unic asociat Uni-Recycling.

ornel Varvara, fondator și unic asociat Uni-Recycling
SURSA FOTO: Uni-Recycling

Articol sustinut de Uni-Recycling.