În prezent, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal și dobânzile aferente.

„Un guvern poate sprijini o societate care are dificultăţi din punct de vedere financiar dacă societatea are un plan de restructurare solid, contribuie la costurile restructurării sale şi dacă denaturarea concurenţei este limitată. În cazul CE Hunedoara, aceste condiţii nu au fost îndeplinite – am constatat că împrumuturile din surse publice acordate de România societăţii CE Hunedoara au conferit acesteia un avantaj economic necuvenit. Aceasta înseamnă că ajutorul de stat a fost ilegal. Acum, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal acordat societăţii”, a declarat comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager.

La 21 aprilie 2015, Comisia a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, un ajutor de salvare temporar în valoare de 37,7 milioane euro (167 de milioane lei) pentru Complexul Energetic Hunedoara, un producător de energie electrică şi termică din România deţinut de stat. Societatea se află în dificultate din punct de vedere financiar din 2013. În contextul respectivei decizii, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în eventualitatea în care societatea nu avea să fie în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare în termen de şase luni.

Ca urmare a nerambursării ajutorului pentru salvare de către CE Hunedoara şi în absenţa unui plan de restructurare credibil sau a unor măsuri efective în direcţia lichidării societăţii, în martie 2018, Comisia a deschis o investigaţie aprofundată.

În cursul investigaţiei, Comisia a examinat conformitatea cu normele UE privind ajutoarele de stat a celor cinci împrumuturi finanţate sau sprijinite din fonduri publice acordate societăţii CE Hunedoara. Împreună, la 30 iunie 2016, împrumuturile se ridicau la aproximativ 73 de milioane euro (337 de milioane lei).

În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, intervenţiile statului în întreprinderi sunt considerate a nu reprezenta ajutor de stat atunci când sunt efectuate în condiţii pe care le-ar fi acceptat, într-o situaţie similară, un investitor privat care operează în condiţii de piaţă (principiul investitorului în economia de piaţă).

 

Comisia a constatat că, în cazul de faţă, niciun operator economic privat în economia de piaţă nu ar fi acordat, garantat sau prelungit vreunul dintre cele cinci împrumuturi acordate CE Hunedoara, având în vedere deteriorarea situaţiei financiare a societăţii începând din 2013. Prin urmare, măsurile de sprijin din bani publici acordate de România au conferit CE Hunedoara un avantaj economic necuvenit faţă de concurenţii săi şi, prin urmare, constituie ajutor de stat în sensul normelor UE.

Ulterior, Comisia a examinat dacă aceste măsuri puteau fi considerate ca fiind compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat. Având în vedere că societatea CE Hunedoara îndeplinea condiţiile pentru declanşarea procedurii de insolvenţă, Comisia a evaluat diferitele măsuri în lumina Orientărilor sale privind ajutorul pentru salvare şi restructurare. Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului sa intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiţii specifice şi impun, în special, ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, să contribuie la costurile aferente restructurării sale şi ca orice eventuale denaturări ale concurenţei sa fie limitate.

Comisia a constatat că planul de restructurare prezentat de România în octombrie 2015 şi modificat în ianuarie 2016 nu asigură viabilitatea pe termen lung a CE Hunedoara fără continuarea ajutorului de stat şi ca, în orice caz, acest plan nu a fost aplicat de întreprindere.

În plus, Comisia a concluzionat ca CE Hunedoara nu a avut nicio contribuţie proprie notabilă la costurile de restructurare şi că România nu a propus nicio măsură pentru a limita posibilele denaturări ale concurenţei rezultate ca urmare a acordării unui sprijin semnificativ din partea statului.

Comisia a concluzionat că patru dintre cele cinci împrumuturi, în valoare totală de aproximativ 60 de milioane euro, plus dobânzile aferente, sunt incompatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat şi România trebuie să le recupereze. Al cincilea împrumut reprezintă un ajutor existent, acordat înainte de aderarea României la UE şi, prin urmare, nu este necesar să fie recuperat.

Executivul comunitar subliniază că a primit asigurări din partea României că, în ipoteza în care CE Hunedoara intră în lichidare şi activele sale sunt vândute, legislaţia naţională va cuprinde dispoziţii pentru evitarea întreruperii bruşte a furnizării de energie electrică şi termică în regiunea deservită de centralele electrice ale CE Hunedoara. În acest context, România poate, de asemenea, să adopte măsuri adecvate şi proporţionale pentru a evita orice întrerupere bruscă a serviciilor furnizate. Prin urmare, decizia de astăzi nu aduce atingere adoptării în viitor a unor astfel de măsuri.