O companie din turism vrea să cumpere un jucător prezent pe segmentul de corporate travel

Piața de corporate travel dă idei îndrăznețe companiilor care activează în industria turismului: Vola.ro tocmai a anunțat că, anul viitor, fie va cumpăra un jucător din domeniu, fie va dezvolta un departament propriu în acest sens.

"Acesta este unul dintre cele mai importante planuri ale noastre pentru 2016", spune Daniel Truică, managing partner și fondator Vola.ro. Potrivit acestuia, în doi ani, noul departament ar trebui să ajungă la un rulaj de peste 10 milioane de euro.

Începand cu 1 Decembrie 2015, IATA a modificat perioada de facturare a vânzărilor de bilete de avion ale companiilor membre. Pe lângă această modificare, IATA se va uita mai atent la garanțiile solicitate agențiilor de turism, garanții care se calculează în funcție de situațiile financiare ale agențiilor și de vânzările făcute prin IATA într-o anumită perioadă de timp.

În acest context, multe companii de travel, în general, și de corporate, în mod special, vor avea probleme de cash flow odată cu schimbările impuse de IATA, ceea ce îi va determina pe unii dintre proprietarii acestora să își vândă afacerea.

În prezent, Vola.ro operează în special pe segmentele de ticketing (vânzarea de bilete de avion) și pachete turistice (atât city break-uri, cât și sejururi), înregistrând în 2014 un volum al vânzărilor de 27 de milioane de euro, iar în 2015 estimează o cifră de afaceri de 43 de milioane de euro, adică o creștere de aproape 60% a volumului în doar un an. Potrivit datelor companiei, noul departament va presta servicii de corporate travel management atât pe plan extern, cât și intern, și se va ocupa de organizarea de conferințe, evenimente.