Compania de stat Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din România, vrea să închidă sucursala din Serbia, Hidroelectrica Trading doo, din cauză că îi adduce pierderi.
Subiectul va fi aprobat în Adunarea Generală a Acționarilor din 23 noiembrie.
Potrivit unor documente consultate de Capital, sucursala sârbă, controlată 100% de Hidroelectrica, a fost deschisă în octombrie 2014 și se va închide până în luna mai 2019.
Atunci când compania de stat a deschis sucursala din Serbia, vroia să devină un jucător important pe piața de energie din regiune și să își vândă producția pe termen lung și pe alte piețe.
”Menținerea societății Hidroelectrica Trading doo din Serbia generează costuri aferente cheltuielilor operaționale, contabile, juridice, administrative, taxelor locale, fără ca acestea să genereze venituri din activități economice”, arată documentele companiei.
Între 2014 și 2017, sucursala sârbă a avut pierderi de 33.660 euro.
De asemenea, costurile aferente procedurii de dizolvare și lichidare, precum și cheltuielile lunare aferente funcționării societății în această perioadă sunt estimate la 15.230 euro.
”Sancțiunea aplicată de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în 2015, care consideră că producătorii de energie electrică din România nu au dreptul de a tranzacțio energie electrică pe piețele externe de energie electrică, a determinat implicit blocarea actvității societății Hidroelectrica Trading doo în ceea ce privește tranzacțiile transfrontaliere, ca urmare a imposibilității de a tranzacționa energia produsă de către Hidroelectrica pe piața din Serbia, litigiul intentat ANRE de către Hidroelectrica nefiind finalizat definitive nici până în present”, se arată în document.
Reprezentanții Hidroelectrica spun că, după deschiderea sucursalei, a fost modificată Legea energiei în Serbia, în ceea ce privește condițiile de licențiere a persoanelor juridice străine, participante pe bursele de energie din UE.
Bursa de energie din Serbia a devenit operațională în februarie 2016, însă numărul mic de participanți înscriși (18 participanți în present), volumul redus de energie tranzacționată (în medie, aproximativ 6 GWh pe zi), precum și costurile aferente înscrierii și traznacționării (circa 33.000 euro) arată că, din punct de vedere financiar, înscrierea și tranzacționarea pe această bursă se justifică a se face mai degrabă prin intermediul Hidroelectrica, decât prin intermediul sucursalei sârbe.
”Astfel, pentru a se face tranzacții pe SEEPEX (bursa de energie din Serbia, n.r.), Hidroelectrica Trading doo ar fi trebuit să se licențieze și în România, implicând costuri adiționale aferente atât obținerii licenței, cât și înscrierii pe piețele centralizate administrate de Opcom (bursa de energie din România, n.r.), estimate la aproximativ 3.000 euro, la care s-ar fi adăugat costurile cu înființarea punctului de lucru, cheltuielile cu închirierea și dotarea unui spațiu, respective cele aferente personalului care ar fi trebuit agajat, față de aproximativ 1.000 euro, costul obținerii licenței în Serbia pentru compania mama”, se mai arată în document.
Astfel, în 2016 a început procesul de licențiere a Hidroelectrica pe piața din Serbia, însă dosarul a fost respins. Între timp, compania a traversat două perioade de insolvență.
Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei.
Anul trecut, compania a raportat un profit net de 1,36 miliarde lei, mai mare cu 11% faţă de 2016, la o cifră de afaceri de 3,25 miliarde lei. Societatea a produs anul trecut 14,04 TWh şi are 3.300 de angajaţi.