“Vânzările generate de aplicațiile pentru mobile vor reprezenta în 2011 aproximativ 10% din business-ul iQuest, în creștere semnificativă față de anul trecut”, a declarat Cornelius Brody, CEO iQuest.
Compania a lansat recent aplicaţii iPhone, iPad şi Android atât pentru Banca Transilvania, cât şi pentru Jaguar, pentru a celebra 75 de ani de existenţă a mărcii britanice de autoturisme. Aplicația “Banca Transilvania” permite vizualizarea de informaţii cu privire la localizarea celei mai apropiate unităţi, cursul valutar, cele mai noi ştiri despre bancă. De asemenea, soluția oferă posibilitatea de a folosi diverse instrumente, aşa cum este simulatorul de depozite sau de credite BT ori convertorul valutar.
“Clienţii noştri sunt în principal companii deschise noilor tendinţe de comunicare şi în prezent suntem implicaţi în proiecte pentru companii din domeniul auto, media sau retail”, a adăugat Brody.
Costul pentru dezvoltarea unei aplicaţii mobile variază de la câteva mii de euro, până la zeci de mii, în funcţie de complexitatea acesteia, iar dezvoltarea unui proiect complex poate dura chiar şi câteva luni. În plus faţă de costurile iniţiale pentru dezvoltarea unei aplicaţii pentru platforme mobile, apar costuri ulterioare, care presupun mentenaţă, precum şi dezvoltarea de versiuni îmbunătățite.
Cea mai cunoscută aplicație realizată de iQuest, Trip Journal este folosită în prezent de aproape 300.000 de utilizatori din întreaga lume și a primit cele mai importante trofee la competițile de profil: premiul Google, în cadrul concursului mondial Android Developer Challenge, cea mai bună aplicație din lume la categoriile “Excellence in Design” și “Best paid for app” în cadrul evenimentului Mobile App World – Londra 2010 precum și recunoașterea “All around best app ever”, în cadrul celui mai important eveniment mondial al dezvoltatorilor de aplicații pentru iPhone, 360iDev.
Vânzări în crestere și la nivel de companie în 2011
Per ansamblu, pentru acest an, iQuest estimează o creștere a cifrei de afaceri cu 20%, la peste 13 milioane de euro.
“Am încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 11 milioane de euro şi ţinând cont de obiectivele strategice pentru următoarea perioadă, în 2011 estimăm o creştere a cifrei de afaceri cu aproximativ 20%”, a explicat directorul iQuest.
O companie românească a creat aplicaţii iPhone şi Android pentru britanicii de la Jaguar
14 februarie 2011, 13:04
Ultima modificare în 14 februarie 2011, 15:04
Compania iQuest, furnizor de soluţii şi servicii IT cu o echipă de peste 330 de specialişti în centrele de dezvoltare software de la Cluj Napoca şi Braşov, a lansat recent aplicaţii iPhone, iPad şi Android pentru constructorul auto Jaguar şi estimează pentru acest an afaceri de peste un milion de euro pentru divizia de aplicaţii mobile.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Care sunt riscurile pentru cei care se uită la seriale TV pe Internet
- Vreme: e-România, operaţională din vară
- Portal intranet de 1,5 milioane euro la Alba Iulia
- Începe și războiul tarifelor pentru apeluri video 3G
- Google le întinde o mână inginerilor Nokia care vor fi concediaţi anul acesta
- Internet Explorer 9, cel mai rapid adoptat browser din istorie
- Nokia a semnat un parteneriat strategic cu Microsoft
- Nokia anunţă reduceri importante de posturi
- Ţi-ai luat smartphone şi nu ştii să îl foloseşti? Orange oferă asistenţă, contra cost
- Test Drive Unlimited 2, disponibil în România