Nu am auzit niciun om de afaceri si niciun economist care să fie, măcar în parte, de acord cu măsurile luate de Guvernul Boc. Colac peste pupăză, preşedintele Băsescu, măcar informal, şef peste guvern, crede că TVA trebuie „dată înapoi jos“, iar miniştrii, încă în funcţie, spun că trebuia schimbat altceva. Nu mai înţelegi nimic! Dacă e greşit, cine şi de ce a ales să fie aşa? Şi dacă e rău, de ce nu se schimbă? Răspunsul, mai mult sau mai puţin voalat, vine de la Boc: FMI-ul e de vină! Ține prea tare să ne păstrăm un deficit decent şi nu ne-a lăsat nicio altă soluţie…

Datoria publică a României este pe undeva pe la 34% din PIB. Pare mult dacă ne gândim că la Re­vo­luţie era zero, dar este cel puţin de bun-simţ dacă o comparăm cu cea a Italiei, a Greciei sau a Franţei. Cu alte cuvinte, oricât de tentanţi sunt banii FMI, în­tr-o perioadă de criză profundă, deficitul putea fi folosit pentru a pă­stra economia pe o linie de plutire. Aşa, prin mărirea TVA, am intrat într-un cerc vicios: scade consumul şi mai tare (oricum era la pământ), odată cu el mor afaceri şi, automat, scad încasările la buget. Prin urmare, indiferent de succesul restructurărilor din domeniul bugetar, ţinta de deficit tot va fi ratată, iar datoria publică va creşte substanţial (mai ales dacă o vom raporta la un PIB din ce în ce mai anemic).

Ce să facem? Putem să rupem acordul cu FMI! E drept, semnalul dat investitorilor străini nu este de bun augur (nu-i mare bai, că nici acum nu-i prea vedem), iar Finanţelor le va fi greu să se împrumute la dobânzi decente. Apoi, mai este riscul ca banii să dispară, aşa cum ne-am obişnuit, în salarii şi pensii de tot felul, cât şi în buzunarele clienţilor politici. Pe de altă parte, TVA poate liniştită să scadă pe la 15%, cât este recomandat în UE, pentru a trece peste criză, iar parteneriatul public-privat, cea mai ieftină modalitate prin care statul poate să susţină dezvoltarea, are şanse să renască.

Pentru ca riscul să fie mai mic, se poate păstra acordul, dar să se aleagă o altă filozofie fiscală. Un om de afaceri mă asigura zilele trecute că renunţarea la impozitul pe profit şi aplicarea unui impozit pe cifra de afaceri ar fi soluţia ideală – dispare mare parte din evaziunea fiscală şi se strâng, foarte uşor, mai mulţi bani la buget. Un cunoscut analist economic nu poa­te, de ani buni, să înţeleagă de ce e nevoie de atâtea biruri cât timp cea mai mare parte din bani vin la buget doar din trei-patru taxe. Nu este mai ieftin oare să simplifici? Nu ştiu ce, cum şi cât se poate aplica, dar ideea e că sunt multe alte soluţii. Totuşi, până la noi ordine,  Guvernul Boc parcă se ghidează după legile lui Murphy: dacă există vreo măsură foarte rea, atunci cu siguranţă pe aia o va alege!