O cunoscută actriță a ajuns de urgență la spital, după ce a fost rănită în timpul unui spectacol. Pe lângă aceasta, alți doi bărbați au fost și ei răniți. Poliția a deschis dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
Actrița Olga Török a fost dusă la spital
Actrița Olga Török a fost dusă la spital după ce s-a rănit în timpul unui spectacol desfășurat duminică seară pe scena Teatrului German din Timișoara.
Un panou de lemn s-a prăbușit peste actrița în vârsta de 38 de ani, în timp ce aceasta își interpreta rolul din piesa „Livada de vișini”. Răniți au fost și cei doi bărbați care susțineau piesa decorativă, însă aceștia au primit îngrijiri medicale pe loc.
Polițiștii au deschis o anchetă penală pentru încălcarea normelor privind securitatea și sănătatea în muncă.
Marius Manole s-a accidentat în timpul unui spectacol
Actrița Olga Török nu este singura care s-a accidentat în timpul unui spectacol. Printr-un astfel de moment a trecut și actorul Marius Manole. Acesta, în timp ce juca în piesa „Repetiție pentru o lume mai bună”, s-a accidentat la genunchi.
Cu toate acestea, el a continuat să joace în spectacolul în regia lui Radu Afrim, la Teatrul Național din București.
Pe pagina personală de Facebook, acesta a publicat o imagine cu rana sa, dar a precizat că este în regulă. De asemenea, el le-a mulțumit medicilor care l-au cusut.
El a menționat că a fost la Spitalul Universitar, unde a fost cusut rapid și acum se simte relativ bine.
„În seara asta,îin timpul spectacolului “Repetiţie pentru o lume mai bună” a avut loc un accident nedorit. Spectacolul a fost dus la bun sfârşit. Am fost la Spitalul Universitar unde foarte repede m-au cusut şi acum sunt în regula cât de cât”, a anunţat pe Facebook actorul.
Marius Manole nu va face pauză
Actorul a mai precizat că regizorul Radu Afrim a încercat să îl convingă să facă o pauză de trei săptămâni, însă actorul nici nu a vrut să audă.
El a precizat pe rețelele de socializare că nu va suspenda niciun spectacol. Totuși, din cauza rănii, va trebui să adapteze mișcările în toate spectacolele. De aceea, el i-a rugat pe oameni să fie înțelegători pentru următoarele 15 zile.
„Nu voi suspenda niciun spectacol, doar că va trebui să adaptez toate mişcările din toate spectacolele. Rog să aveţi întelegere pentru următoarele 15 zile”, a mai spus actorul.
Actorul le-a mai mulțumit colegilor și medicilor pentru îngrijire. Marius Manole a mai spus despre medicii de la Spitalul Universitar de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) că sunt „extrem de profesioniști”.
„O echipă e totuşi o echipă. Mulţumesc şi să aveţi grijă de voi. Mulţumesc medicilor de la Spitalul Universitar UPU, sunt ultra-profesionişti”, a mai precizat acesta.