Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat definitiv într-un dosar de înșelăciune bancară în care au fost judecate 16 persoane, toate fiind condamnate la pedepse cu închisoarea. Banca prejudiciată în acest caz este BRD, transmite Adevărul.
Toată operațiunea a fost pusă la cale de o femeie care a încheiat în fals credite pe numele mai multor persoane. 11 dintre persoanele vizate în dosar au primit închisoare cu amânarea aplicării, trei au primit pedepse cu executare, iar doi inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Parte vătămată în dosar este o unitate bancară BRD din Aiud, care a fost prejudiciată cu peste 250.000 de lei.
Femeia a convins 13 persoane, sub promisiunea că va plăti ratele, le-a întocmit acte false de angajare şi adeverinţe de salariu prin intermediul cărora a reușit să obţină credite de nevoi personale. Majoritatea acestor bani îi reveneau femeii, cei convinşi să încheie creditele primind la schimb doar o sumă mică.
Cum se desfășura toată „afacerea”
În rechizitoriul întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud se arată că în anul 2013, femeia administrator a început să influenţeze diverse persoane în scopul de a obţine credite de nevoi personale la BRD. Conform declaraţilor din rechizitoriu, date de către o parte dintre inculpaţi, femeia ar fi avut nevoie de bani pentru mai multe probleme personale. Aceasta controla trei firme, printre care şi un local, care era principala sursă de venit, mai transmite Adevărul.
„S-a deplasat la bancă, fiind asigurată că nu i se vor pune întrebări de angajaţii bancari, ceea ce s-a şi întâmplat, documentele i-au fost preluate de un bărbat şi a fost întrebată ce sumă doreşte să ridice, a precizat că doreşte să ridice cât îi permite salariul – cum i-a spus inculpata, şi nu a mai fost întrebată nimic. Contractul a fost încheiat pentru suma de 25.000 lei pe care l-a semnat, inculpata P. E. a contactat-o telefonic în aceeaşi zi şi a întrebat-o dacă a depus actele, iar la câteva zile a fost contactată iar de către P. E. pentru a fi înştiinţată că poate ridica banii. A ridicat suma de bani şi a primit de la inculpată 5.000 de lei”, a declarat una dintre persoanele inculpate, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori.
Prin această schemă, în data de 15 martie 2013, prima persoană influenţată de patroană a făcut un credit de nevoi personale în valoare de 14.000 lei pe o durată de 36 de luni. Procurorii mai arată că până în 17 iulie 2014, alte 12 persoane au făcut credite de nevoi personale, la sucursalele BRD din Aiud şi Teiuş, cea mai mare sumă creditată fiind de 40.500 de lei pe o durată de 60 de luni.
În cele din urmă, când reprezentanţii BRD şi-au dat seama de manevra pusă la cale de către femeie, au făcut o plângere penală împotriva persoanelor care au obţinut credite de nevoi personale.
Instanţa a dispus, în total, returnarea creditelor contractate ilegal în sumă totală de 256.544 lei.
Ce pedepse au primit
Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor într-o singură infracţiune de înşelăciune în formă continuată şi una de fals în inscrisuri şi, astfel, a fost condamantă la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
La Judecătoria Aiud, femeia a primit 4 ani şi 3 luni închisoare cu executare, iar fiul acesteia, inclus și el în schema frauduloasă a primit 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, tot pe un termen de 3 ani.
Instanța de judecată a mai decis pedepse și pentru: I. Alexandra – 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, D. Olivia şi R. Petru -1 an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, S. Aniko, Ş. Mihai, B. Simona, F. Iuliu, P. Tiberiu, Ş. Alin – câte 1 an şi 2 luni cu amânarea aplicării pedepsei, Z. Florina şi M. Rozalia – câte 1 an şi 3 luni cu amânarea aplicării pedepsei, F. Alexandru (recidivist) – 3 ani de închisoare cu executare, S. Alexandra (recidivistă) – 4 ani de închisoare în regim de detenţie, Z. Mircea (recidivist) – 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Perioada de amânare a aplicării pedepselor în cazul celor 11 persoane este de 2 ani.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea