O cunoscută prezentatoare a părăsit recent postul Digi 24 şi deja are un nou loc de muncă. Absolventă a Facultății de Jurnalistică din Sibiu, promoția 2004, cunoscuta prezentatoare are o importantă carieră în media. A fost prezentator la Radio România Actualități în perioada 2004 – 2005, reporter Adevarul între 2005-2006, reporter şi apoi prezentator la Realitatea (2006-2012) şi ulterior editor-prezentator la Digi24 între 2013-2019.
Ultima oară editor-prezentator la la Digi 24, Adriana Nedelea este, începând de azi, jurnalist în echipa Libertății.
În vârstă de 37 de ani, Adriana se adaugă unor achiziții făcute de grupul Ringier, decis să transforme Libertatea într-o publicație de referință, orientată spre apărarea interesului public și, totodată, populară, arată un anunţ al publicaţiei.
De altfel, în ultimele luni, Libertatea a realizat mai multe „transferuri jurnalistice” ale unor oameni de presă cu experienţă.