O cunoscută vedetă TV face dezvăluiri despre Pepe. De ce s-ar fi despărțit de Raluca

O cunoscută vedetă TV a dat detalii șoc despre Pepe, vorbind pe larg despre ceea ce mulți din showbiz au susținut a fi divorțul anului. Anunțul artistului privind divorțul de Raluca Pastramă a șocat întreaga suflare din România, mai ales că aceștia păreau să aibă o căsnicie trainică.

O cunoscută vedetă TV dă detalii șoc despre Pepe. Ea a analizat căsnicia celor doi și a explicat posibilele cauze ale separării artistului de soția sa, explicând că mesajele din telefonul său au stârnit o reacție din partea Ralucăi Pastramă.

Cea care a vorbit pe larg despre acest subiect este Adriana Bahmuțeanu, care a avansat și o serie de ipoteze privind divorțul lui Pepe de Raluca. În opinia sa, viața alături de artist nu a fost una ușoară, mai ales că Raluca este o persoană discreta.

”Eu cred că Ralucăi nu i-a fost ușor, a fost atacată destul de tare, dar nu a vorbit nimic, a refuzat să declare ceva, probabil pentru a nu-i afecta lui imaginea. E foarte greu să-ți asumi rolul ăsta. Pe de altă parte, nu știu dacă este o decizie definitivă. Din ce am înțeles, ei nu anunțaseră nimic înainte, toată lumea a fost surprinsă iar acum au sărit rudele pe ei, să se împace. Ceea ce iar nu e ok, pentru că ar trebui să fie lăsați în pace, să-și rezolve ei treburile. Ei trăiesc unul cu altul, ei știu mai bine ce au de făcut”, a dezvăluit Adriana Bahmuțeanu pentru WOWbiz.ro.

În opinia lui Bahmuțeanu, viața agitată pe care o are artistul a fost un factor decisiv.

”Sigur, e mișto să trăiești cu un artist, însă nu știu cât de bine e să-ți petreci singură weekendurile, să fii singură de sărbători, el să fie mereu plecat. Poți ajunge la un moment dat să fii tu cea care are singură grijă de copii, de gospodărie, de tot. Trendul, acum, este să discuți de la începutul relației aceste lucruri, să nu te trezești după aceea că ai surprize. De asemenea, nu știu cât de mișto e să vezi pe telefonul lui tot felul de mesaje de la fane, că așa sunt artiștii. E greu să te controlezi în astfel de situații” , a punctat vedeta.

Ea este de părere că Pepe s-a aruncat prea repede în această relație.

” Cred totuși că Pepe s-a aruncat prea repede în această relație, cu Raluca, după divorțul de Oana. A fost o dragoste la prima vedere, o flamă care poate că s-a stins. Nu știu dacă ai observat, dar Raluca aduce puțin cu Oana ca fizionomie. Ceva nu s-a vindecat acolo, la el, poate că avea nevoie de mai mult timp să golănească, ca băieții și apoi să intre într-o nouă relație serioasă. Nu cred că se mai pune problema de o reluare a relației cu Oana, dar e posibil să se împace cu Raluca, să nu fie ăsta punctul final.” , a conchis Bahmuțeanu.