Socotind la populaţia de 621.000 oameni, cât aveau Bucureştii, înseamna aproximativ 100 de metri cubi de apă pe an, sau 300 de litri de apă pe zi, de fiecare locuitor.
În afară de cei 180 milioane de lei, bucureștenii au avut de plătit 32 milioane de lei taxa de canal şi 10 milioane lei pentru metri pătraţi de suprafaţă.
Total 222 de milioane de lei, sumă cu care au fost debitaţi bucureştenii în anul 1932.
Din această sumă ei n-au plătit decât 173 de milioane, rămânând datori 48 de milioane
În afară de cele 60 de milioane metri cubi de apă, s-a mai consumat o mare cantitate pentru stropitul străzilor.
Tot în 1932, se consumaseră în Bucureşti 908.871.379 kw energie electrică şi 9.241.291 de metri cubi de gaz aerian, adică, în cifre rotunde, un miliard de de kilowați de electicitate și zece milioane de metri cubi de gaz.
În 1933, consumul de gaz era în continua scădere, pe când consumul de electricitatea creştea vertiginos.
Bucureştii posedau în 1933, potrivit presei vremii, o reţea perfectă de canalizare, „care a înlăturat cu totul inundaţiile ce se mai semnalau acum câţiva ani, prin unele cartiere. S’au construit canale, în special cele colectoare, atât de înalte, încât un călăreţ călare pe cal poate trece prin ele.
Lungimea lor totală e de aproximativ 500 klm., şi puse cap la cap ar putea străbate toate Moldova, Muntenia şi Oltenia, dela Dorohoi la Turnu Severin”.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
