Răsturnare de situație în plin război. Conflictul militar din Ucraina a putea lua sfârșit în curând, iar cele două puteri ar avea șanse să ajungă la un acord, având în vedere ultimele mișcări făcute de Rusia, susține un oficial german, apropiat al lui Vladimir Putin.
Informația momentului în plin război. Fostul cancelar german Gerhard Schroeder și prieten al președintelui rus Vladimir Putin, susține că Rusia vrea să ajungă la un acord de pace cu Ucraina.
Mai exact, potrivit oficialului german, Rusia și-ar dori ”o soluție negociată” pentru războiul din Ucraina, iar acordul semnat la Istanbul pentru transportul de cereale ”ar putea oferi o cale de urmat”. „Un prim succes este acordul privind cerealele, poate că acesta poate fi extins încet-încet la o încetare a focului”, a spus el.
„Vestea bună este că Kremlinul dorește o soluție negociată”, a declarat Schroeder pentru săptămânalul Stern și televiziunea RTL/ntv, citat de Reuters.
Totodată, el a mai adăugat că s-a întâlnit cu Putin la Moscova săptămâna trecută, iar afirmațiile liderului de la Kremlin păreau cât se poate de optimiste.
Soluțiile care pot duce la finalul războiului din Ucraina
Menționăm faptul că în urmă cu două săptămâni, Rusia și Ucraina au ajuns pentru prima oară la un acord privind deblocarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene, un prim pas important între cele două mari puteri. ONU și Turcia au pus la punct toate detaliile în acest sens, iar ambele țări au semnat documentele.
Referitor la războiul din Ucraina, Schroeder susțin că soluții există. Acesta a mai menționat că soluțiile la probleme cruciale precum Crimeea ar putea fi găsite în timp, „poate nu în 99 de ani, ca în cazul Hong Kong, ci în următoarea generație”.
Totodată, el a prezentat și câteva alternative pentru Ucraina. Mai exact, oficialul german spune că o alternativă la aderarea la NATO pentru Ucraina ar putea fi neutralitatea armată, precum Austria. Pe de altă parte, viitorul regiunii Donbas din estul Ucrainei, scena unor lupte crâncene, ar fi mai complicat, adaugă el.
„Va trebui găsită o soluție bazată pe modelul cantonal elvețian. Va trebui văzut dacă Putin va reveni la linia de contact de dinainte de război, a completat acesta.
Relația dintre Gerhard Schroeder și Vladimir Putin
Menționăm faptul că Gerhard Schroeder este un nume destul de controversat. Acesta a ocupat funcția de cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005 și deși a criticat războiul din Ucraina nu l-a condamnat niciodată pentru Vladimir Putin pentru gestul făcut, considerându-l în continuare un om apropiat.
„Distanțarea de Putin acum nu ar ajuta situația”, declara el acum ceva timp. Poziția sa pro-Rusia a fost însă ironizată în Germania. Trebuie menționat faptul că Schroeder este și președintele comitetului acționarilor de la Nord Stream AG, operatorul gazoductului deținut majoritar de compania rusă Gazprom, potrivit LinkedIn.
Începând cu luna mai însă, după un val de critici la adresa sa, oficialul german a preferat să se retragă din consiliul de administrație al companiei petroliere Rosneft și totodată a refuzat o nominalizare pentru un post în consiliul de administrație al Gazprom.