O dau la pace, iar președintele Vladimir Putin a fost de acord. Informația a fost făcută publică de Kremlin. Sursa citată anunță că președintele Vladimir Putin a acceptat propunerea făcută și urmează să se deplaseze la Teheran.
Acolo, liderul de la Moscova urmează să se întâlnească cu omologul său, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, dar și cu președintele Iranului, Ibrahim Raisi, în cadrul format-ului Astana al discuțiilor legate de Siria, anunță Kremlinul.
Vladimir Putin merge la întâlnirea de la Teheran
Menționăm faptul că acest lucru nu este o noutate, în condițiile în care încă din data de 12 iulie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunța că Vladimir Putin va purta discuții pe 19 iulie cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan și cu cel iranian Ibrahim Raisi.
Totodată, oficialul rus a mai subliniat atunci și faptul că întreaga călătorie este în curs de preăgire la momentul actual. Scopul este promovarea soluției siriene, adăuga Peskov.
„Da, putem confirma acest lucru. Într-adevăr, călătoria președintelui la Teheran este în curs de pregătire. Va avea loc o reuniune a șefilor de state-garanți ai procesului de la Astana pentru promovarea soluției siriene.
Și, într-adevăr, va avea loc o întâlnire între Putin, Raisi și Erdogan. În plus față de întâlnirea trilaterală, desigur, vor fi contacte la nivel înalt între Putin și Erdogan, iar această întâlnire va avea loc exact acolo”, a declarat Peskov, potrivit agenției Interfax.
A doua întâlnire externă a lui Vladimir Putin de la declanșarea războiului
Trebuie menționat faptul că aceasta este cea de a doua călătorie externă pe care Vladimir Putin o efectuează de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina la data de 24 februarie.
În ultima perioadă, cele trei mari puteri ale globului au avut nenumărate runde de discuții. Inițial, acestea au avut loc în capitala kazahă Astana. În tot acest timp s-a discutat despre eforturile necesare astfel încât să fie pus capăt războiului civil din Siria și stabilizarea guvernului de acolo.
Amintim faptul că Iranul, dar și Rusia au fost susținători fermi ai președintelui sirian Bashar al-Assad. De cealaltă parte, Turcia a fost cea care în mod repetat a cerut înlăturarea acestuia. Totodată, Ankara a fost și cea care a sprijinit luptătorii opoziției.