in delegaţie au făcut parte preşedintele executiv al FAIR-MediaSind, Cristi Godinac, vicepreşedinţii Cătălina Matei şi Adrian Valentin Moise, coordonatorul Departamentului internaţional al SRJ MediaSind, Marilena Gheorghiţă, alături de jurnalistul Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch, şi Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent. 

"Nu suntem adepţii unor mişcări precum cele petrecute în Turcia, prin care s-a încercat o lovitură de stat. Dar, libertatea de exprimare este un drept consfinţit în legea supremă a fiecărui stat democratic. Fiecare om are dreptul să îşi exprime opinia, fără teama că doar afirmarea unui punct de vedere asupra unei situaţii sau asupra unui fapt ar putea să îl coste libertatea sau chiar viaţa. Fiecare jurnalist are libertatea să îşi facă meseria, iar îngrădirea acestui drept este o ofensă adusă nu doar acestei profesii, dar mai ales democraţiei. Situaţia din Turcia în care se află câteva zeci de jurnalişti este una gravă. Ne dorim respectarea acestor principii fundamentale la nivel internaţional, altfel se poate crea un precedent periculos. Apreciem deschiderea Excelenţei Sale, ambasadorul Turciei în România, în faţa apelului nostru şi sperăm că autorităţile de la Ankara vor răspunde solicitărilor venite din partea jurnaliştilor români şi a principalelor organizaţii de profil din lume, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, Reporter sans Frontieres, IFEX şi Amnesty International', a declarat preşedintele executiv al FAIR-MediaSind, Cristi Godinac. 

Directorul CJI, Ioana Avădani a susţinut că "organizaţiile noastre au acţionat consecvent, timp de aproape 20 de ai, pentru decriminalizarea aşa-numitelor 'delicte de presă'". 

"Noi credem că nimeni nu trebuie să ajungă la închisoare pentru ceea ce spune sau gândeşte, dacă nu se depăşeşte limita spre incitarea directă la violenţă. Suntem îngrijoraţi pentru colegii noştri turci, mai ales că unii dintre ei au fost arestaţi chiar şi înainte de lovitura de stat şi sperăm că nu vor avea de suferit pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare şi pentru activitatea lor editorială, chiar dacă e critică la adresa guvernului", a adăugat ea. 

Preşedintele ActiveWatch, Mircea Toma, a precizat că a răspuns invitaţiei ambasadorului pentru a asculta şi punctul de vedere al Guvernului turc, dar a menţionat că, din păcate, cuvintele nu ajung pentru a acoperi o realitate atât de gravă. 

"Trebuia să răspundem invitaţiei ambasadorului Turciei în virtutea obligaţiei profesionale de a asculta şi punctul de vedere al Guvernului. Am apreciat efortul făcut de domnul ambasador, dar, din păcate, cuvintele nu ajung pentru a acoperi o realitate atât de gravă: zeci de jurnalişti arestaţi, peste 130 de instituţii media închise nu pot fi explicate printr-o acuzaţie atât de arbitrară ca 'instigare la terorism'; am primit, totuşi, şi un mesaj pozitiv: Turcia nu doreşte să-şi compromită relaţia cu Europa. Dincolo de faptul că domnul ambasador a formulat explicit speranţa că raporturile internaţionale cu aliaţii tradiţionali nu vor fi deteriorate, însăşi invitaţia pe care ambasadorul a transmis-o MediaSind confirmă faptul că guvernul turc face eforturi diplomatice importante pentru a-şi păstra statura europeană', a afirmat Mircea Toma. 

Conform comunicatului, ambasadorul Turciei în România a asigurat delegaţia jurnaliştilor români că va transmite mesajul acestora către Guvernul de la Ankara, subliniind că are încredere în actul justiţiei din ţara sa şi că libertatea de exprimare va fi respectată. Ambasadorul a susţinut, de asemenea, că "nimeni nu a fost reţinut pentru activitatea sa editorială, libertatea de exprimare şi cea a presei sunt pilonii fundamentali ai oricărei societăţi democratice, dar există însă limitări, cum ar fi cazurile de calomnie sau de incitare la violenţă sau la ură." 

FAIR-MediaSind consideră că starea de urgenţă nu ar trebui să fie folosită ca scuză pentru răspândirea epurărilor din media şi din alte sectoare ale societăţii. Cenzura mass-media este ilegală, indiferent de criticile aduse politicilor guvernamentale, chiar şi în starea de urgenţă. De asemenea, prin intermediul Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (IFJ) şi Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (EFJ), FAIR-MediaSind va raporta orice încălcare a libertăţii presei pe Platforma Consiliului Europei pentru Protecţia Jurnaliştilor. 

Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind a transmis luni o scrisoare premierului României, Dacian Cioloş, şi ambasadorului Turciei în România, Osman Koray Ertaş, prin care îşi exprimă îngrijorarea privind "reprimările" asupra jurnaliştilor turci de către forţele de securitate ale preşedintelui Erdogan. 

"FAIR-MediaSind consideră că starea de urgenţă nu ar trebui să fie folosită ca scuză pentru răspândirea epurărilor din media şi din alte sectoare ale societăţii. Cenzura mass-media 'este ilegală', indiferent de criticile aduse politicilor guvernamentale, chiar şi în starea de urgenţă. Din aceste motive, FAIR-MediaSind a solicitat prim-ministrului, Dacian Cioloş, să ia poziţie şi să ceară asumarea responsabilităţii de către preşedintele Erdogan a gravelor violări ale drepturilor omului comise împotriva jurnaliştilor. Totodată, FAIR-MediaSind a solicitat ambasadorului Turciei în România să transmită apelul federaţiei către autorităţile din Turcia pentru respectarea convenţiilor internaţionale privind protecţia drepturilor omului, a drepturilor sindicale şi a libertăţii de exprimare", se menţiona într-un comunicat al Federaţiei. 

Autorităţile turce au emis, pe 27 iulie, mandate de arestare pentru 47 de jurnalişti, după ce cu două zile înainte fusese anunţată o măsură similară în cazul a 42 de jurnalişti, printre care şi cunoscuta comentatoare Nazli Ilicak, relatează Reuters. 

Poliţia i-a reţinut pe jurnalişti în cadrul investigaţiei asupra predicatorului musulman Fethullah Gulen, acuzat de Ankara că se află în spatele tentativei de puci din 15-16 iulie, în care au murit 246 de persoane, potrivit CNN Turk. 

Jurnaliştii lucrau pentru ziarul Zaman, care avea legături cu predicatorul Gulen, publicaţia fiind preluată încă din martie sub tutela statului turc. 

Printre persoanele căutate de justiţie se află şi un fost redactor şef al Zaman, Abdulhamit Bilici, precum şi doi foşti redactori şefi ai Today's Zaman, Bulent Kenes şi Sevgi Akarcesme, potrivit cotidianului Hurriyet. 

Farouk Akkan, fost director general al agenţiei de presă Cihan, care ţine şi ea de grupul de presă Zaman, este vizat şi el de un mandat de arestare. 

De la puciul eşuat de pe 15 – 16 iulie, autorităţile turce au suspendat, reţinut sau investigat peste 60.000 de militari, poliţişti, judecători, profesori şi funcţionari publici.

Agerpres