Nu sunt cursuri ”scurte”, ci extrem foarte scurte. Însă au aceeași valoare ca un curs universitar tradițional. Big G și-a lansat propria universitate online, cu cursuri bazate pe Google Career Certificates şi destinate studenților care intenționează să le absolve şi să aibă acces la cele mai solicitate profesii de astăzi din lumea digitală.
Conform intențiilor Google, cursurile vor avea o durată de studiu care nu va depăși șase luni și nu vor costa mai mult de 300 de dolari.
Dificultăți pentru universitățile tradiționale
Compania din Mountain View își propune să modernizeze, cel puțin în Statele Unite, mecanismele învățământului secundar superior în plină pandemie Covid 19.
Universitățile tradiționale din întreaga lume au serioase dificultăți în redeschiderea sălilor de clasă, în desfășurarea de cursuri educaționale în prezență și propun parcursuri de studiu îndelungate și extrem de costisitoare pentru studenţi.
Dar cum va funcționa Universitatea Google? În primul rând, trebuie clarificat faptul că nu va acoperi toate specializările universitare, ci doar câteva ramuri specifice activităților care în acest moment reprezintă viitorul lumii digitale, informează LA REPUBBLICA.
O zonă specifică de pregătire
Prin urmare, vor exista cursuri universitare pentru cele mai căutate tehnologii în domeniul muncii pe internet. Cealaltă caracteristică, aşa cum s-a menționat deja, este că diplomele vor fi oferite de Big G după doar șase luni de studiu, iar în plus, vor costa mult mai puţin decât cele tradiționale.
Practic, e vorba de o sesiune de cursuri „intense” la finalul cărora Google va verifica cunoștințele dobândite, scopul fiind cel de a oferi noilor absolvenți oportunitatea de a intra imediat în câmpul muncii.
Dubiul multora este cel că aceste diplome vor fi de seria B. Mountain View respinge această acuzație și se concentrează pe crearea unor figuri profesionale cu abilități adecvate pentru lumea muncii digitale, deci pentru o zonă specifică de pregătire.
Interes și scepticism deopotrivă
În rândul studenților americani există mult interes pentru propunerea Google, dar și un anumit scepticism: mulți se întreabă cum va fi posibil să se condenseze în doar șase luni cursuri care, în universitățile tradiționale, implică câțiva ani de studii.
Aceasta este şi preocuparea universităților care, pe de o parte, se tem de devalorizarea titlului de studiu, iar pe de altă parte sunt îngrijorate de faptul că studenții lor s-ar putea orienta spre universitatea Big G, făcându-le să piardă – printre altele, dar nu numai – taxele foarte mari specifice celor mai prestigioase universități.
Alte universități americane, în schimb, privesc cu interes propunerea Big G şi pare că ar exista deja în curs tratative pentru a include în materiile lor de studiu cursurile rapide propuse de gigantul din Mountain View.
Momentan, nu se știe când vor începe cursurile universitare Google, însă compania a lăsat să se înţeleagă că proiectul este unui iminent.