Normal că nu are cum să nu-ți fie simpatic cel din urmă, care pare a înota împotriva curentului. Cu toate acestea, rămâne principala problemă: partidele din Româ- nia nu au doctrine politice. Unele susțin că știu ce sunt, dar dovedesc contrariul, altele nici măcar nu se complică în a-și asuma ceva, orice.

Astfel, de la modul în care privesc economia, la rolul pe care consideră că trebuie să-l aibă religia și până la definiția familiei, totul se poate modifica de la o zi la alta, în funcție de ce declară sau face vreun membru marcant al vreunui partid. Așa apărut și minunata idee de a plafona dobânzile la credite. Nu e cazul să discutăm despre băncile din România, care au afaceri mult mai prospere în România decât în multe alte state europene. Sau de faptul că creditele în România sunt „mult mai scumpe“ decât în alte țări membre UE. Totuși, este clar că, fără să fie supravegheate cum trebuie, și-au făcut ani buni de cap.

Totuși, în cazul unor practici neloiale, instituții precum Banca Națională a României, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sau, eventual, Consiliul Concurenței sunt obligate să acționeze. Câteodată au făcut-o, dar fără vlagă. Totuși, odată ce își bagă coada Parlamentul, distracția abia începe. O plafonare a dobânzii la creditele ipotecare e cel puțin ciudată. În primul rând, pentru că nu se mai ține cont de riscuri: una este să iei un credit pentru zece ani, alta pentru 30. Apoi, nu se face o diferență între creditele în valută și cele în lei. Adică nu se ține cont de inflație sau de risc valutar. În plus, 18%, la cât se propune să fie limitată dobânda în cazul creditelor de consum este un procentaj decent, chiar de bun-simț.

Trebuie însă spus că toate creditele cu riscuri foarte mari implică și dobânzi mari. Astfel, de pe urma măsurilor vor pierde tocmai persoanele cu venituri mici și nu foarte sigure, care nu vor mai primi niciodată un credit. Dacă e bine pentru ele sau e rău, deja e o discuție complicată. Cert este că nu vor mai putea să aleagă. Mai apoi, băncile vor majora considerabil avansul la credite, așa cum au făcut la darea în plată. Ș i PSD-ul, partid aflat la guvernare, se poate lăuda cu măsuri de dreapta. Diferența este că acestea se văd deja în economie. Ce dovadă mai bună decât trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat poate exista? Pe de altă parte, întreaga Revoluție Fiscală conține și măsuri de dreapta, și măsuri de stânga. Astfel, nu e de mirare că a ieșit o varză. Ce ne arată toate acestea? Că nu avem nici oameni politici şi nici partide politice. Avem doar găşti şi grupuri de interese, oameni care nu ştiu nimic nici despre economie, nici despre politică şi nici despre viaţă.

Autor: OVIDIU ANTON, redactor-șef adjuncat Capital

Acest articol a fost publicat în numărul 8 al revistei Capital, diponibil la chioşcuri în săptămâna 26 februarie – 4 martie 2018