Presa a catalogat-o drept „românca al cărei nume este brand de cosmetice naturale italiene“. Produsele din „Linia Oana Turcu“, vândute în întreaga lume, au început să fie fabricate în anul 2003, în Laboratoarele Ardes Cosmetici, din Genova. În timp ce urma Facultatea de Ştiinţe Economice din Iaşi, Oana Turcu lucra, în paralel, la o televiziune particulară din localitate. Imperfecţiunile tenului i-au creat, o lungă perioadă de timp, un puternic disc
Presa a catalogat-o drept „românca al cărei nume este brand de cosmetice naturale italiene“. Produsele din „Linia Oana Turcu“, vândute în întreaga lume, au început să fie fabricate în anul 2003, în Laboratoarele Ardes Cosmetici, din Genova.
În timp ce urma Facultatea de Ştiinţe Economice din Iaşi, Oana Turcu lucra, în paralel, la o televiziune particulară din localitate. Imperfecţiunile tenului i-au creat, o lungă perioadă de timp, un puternic disconfort fizic şi psihic, pentru că trebuia să iasă „pe sticlă“ cu două degete de pudră pe faţă. Astfel că, toţi banii câştigaţi îi cheltuia pe creme, tratamente cosmetice şi chiar vaccinuri. La fiecare plecare în străinătate, încerca să-şi rezolve această problemă care era, mai degrabă, de sănătate decât estetică. După ani de zile de căutări, un medic italian i-a propus să încerce un tratament pe care ea, la acea vreme, l-a considerat banal: produse pe bază de propolis de la firma Ardes Cosmetici. Spre surprinderea ei, rezultatele scontate nu au întârziat să apară.
Datorită studiilor economice, a sesizat imediat posibilitatea demarării unei afaceri ce putea avea succes în România, ştiind, din proprie experienţă, ce probleme poate produce acneea adolescentină în rândul tinerilor.
„Prin medicul care mi le-a recomandat, am reuşit să contactez firma producătoare din Genova“, povesteşte Oana Turcu. „Numai că, pe cât eram eu de entuziastă, la doar 24 de ani, pe atât erau italienii de reticenţi“. Au existat însă câteva argumente care i-au înduplecat pe cei din conducerea companiei Ardes Cosmetici: competenţele ei în domeniul economic, faptul că deja conducea o afacere – export de animale vii (miei) în Italia, Spania şi Grecia şi că vorbea patru limbi străine, aprofundate prin burse de studii în străinătate. După negocieri îndelungate, a obţinut un contract de unic importator pentru România, pe o durată de zece ani.
„Am fost convinsă încă de la început că produsele vor prinde pe piaţă, ceea ce s-a şi întâmplat. Producătorii nu se aşteptau ca România să fie atât de deschisă la nou şi la tot ce înseamnă tratamente naturale şi au fost uimiţi să constate că primul import de produse Ardes, realizat prin firma Divinite, pe care am înfiinţat-o în anul 2000, s-a epuizat mult mai repede decât ar fi crezut“, îşi aminteşte Oana Turcu.
În prezent, portofoliul companiei cuprinde produse profesionale naturale, destinate saloanelor de coafură, cabinetelor de masaj, cosmetică, recuperare medicală, spa-urilor, centrelor de frumuseţe etc., precum şi erboristeriilor, adică farmaciilor în care se comercializează produse naturiste. Nefiind cosmetice mass-market, acestea nu se distribuie publicului larg în parfumerii sau alt gen de magazine.
După patru ani de colaborare, tânăra româncă a reuşit să demonstreze producătorilor italieni că pot avea maximă încredere în ea şi în spiritul ei de afaceri. Astfel că, în momentul în care a creat o nouă cremă extraforte pentru slăbire, celulită şi vergeturi, pe care a propus-o spre fabricaţie Laboratoarelor Ardes, nu a întâmpinat niciun fel de piedici. După îndelungate studii şi cercetări realizate alături de specialiştii de la Genova, a fost lansată pe piaţă „Ardes Cosmetici Linia Oana Turcu“. Gama s-a îmbogăţit continuu de-a lungul timpului, cuprinzând astăzi 18 tipuri de produse diferite, lansate nu numai pe piaţa din România, ci şi pe cele din Italia, Suedia, Belgia, Olanda şi Grecia.
Carte de vizită
• Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice – Comerţ şi Marketing, Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi
• În anul 2006, şi-a susţinut doctoratul în Istoria Economiei
• Şcoala Postuniversitară de Estetică Modernă (Bolognia), Şcoala Internaţională de Estetică şi Cosmetologie (Lugano), Studii aprofundate de Erboristerie (Milano) – Italia
• Burse de studii pentru aprofundarea limbilor străine la Köln (Germania) şi Lucerna (Elveţia)
• Din 2006, este distribuitor exclusiv în Europa de Est pentru Ardes Cosmetici
• A avut numeroase apariţii în mass-media, atât în România, cât şi în Italia.