În ţara obcinelor şi a pădurilor de nepătruns, pe meleaguri care păstrează adânc urmele trecerii a trei imperii, Dumnezeu stăpâneşte, dar nu de unul singur. În Bucovina, Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu sunt aproape la fel de prezenţi ca scena „Judecăţii de Apoi“.
Oricât de puţin aş crede eu în Dumnezeu, la mănăstirile din Bucovina am trăit ceva special, mi-a spus un prieten. Şi am plecat să văd dacă are dreptate. Ce am găsit acolo? Poate nicăieri în lume şi, cu siguranţă, nicăieri în România, oamenii nu se potrivesc atât de bine cu locurile în care trăiesc şi cu simbolurile pe care le-au ridicat la tot pasul. Temători de dreapta judecată finală a lui Dumnezeu, pe care au ilustrat-o cu supramăsură pe zidurile, fără excepţie dominate de un albastru captivant, liniştitor şi unic, al mănăstirilor de secol XVI, bucovinenii sunt deopotrivă aprigi, iscusiţi la vorbă, dar şi iubitori de cele lumeşti ca marele lor înaintaş Ştefan cel Mare, „ubicuizat“ în sute de statui, icoane şi monumente. Pe marele războinic şi om politic nu l-au lăsat până nu l-au făcut şi sfânt, poate tot din nevoia de a-şi justifica admiraţia, respectul şi, până la urmă, obsesia aproape religioasă faţă de el.
Pe bucovineni ajungi să-i înţelegi doar dacă îi priveşti prin trei filtre. Despre primele două am făcut vorbire, iar al treilea este arta, mai ales poezia şi muzica şi, mai ales, poeţii şi compozitorii cu orientări naţionaliste. Mihai Eminescu, în zona mănăstirilor, şi Ciprian Porumbescu, în Suceava şi împrejurimile ei, sunt absolut omniprezenţi. Şcoli primare, licee, univesităţi, case memoriale, parcuri, clădiri care poartă numele celor doi.
În Bucovina nu poţi mânca prost, iar rachiul este fără egal
Am început cu oamenii, deşi, poate, mai normal într-o pagină dedicată turismului şi într-un ziar economic, ar fi fost să începem cu locurile. În acest caz, nu prea contează pentru că, oricum, în Bucovina totul este special. Din capul locului trebuie spus că Bucovina este una dintre cele mai frumoase regiuni din România şi merită vizitată chiar dacă este cât se poate de departe de Capitală. Din Bucureşti până în Suceava sunt circa 440 de kilometri, până în Câmpulung Moldovenesc sunt 450, iar până în miezul Bucovinei, în zona Gurii Humorului adică a minunilor numite Voroneţ, Suceviţa şi Moldoviţa, tot în jur de 450.
Cu maşina, variantele pe care poţi ajunge în zonă sunt destule, cea mai rapidă, dar şi cea mai anostă, fiind E85, adică drumul „clasic“ spre Moldova prin Bacău, Piatra Neamţ şi, apoi, în sus spre Suceava, iar cel mai frumos este, de departe, drumul prin Braşov, Sfântu-Gheorghe, Gheorgheni, Bicaz şi apoi spre Gura Humorului. Faci circa şase ore şi jumătate, poate şapte, până în Humor, dar poţi fi sigur că merită. Cheile Bicazului sunt unice în România şi, spunem noi, singurele care îţi oferă un peisaj asemănător cu cel din canioanele continentului nord-american. Pentru cine are ceva timp la dispoziţie, Lacul Sfânta Ana (în localitatea Tuşnad) şi Lacul Roşu (exact la intrare în Cheile Bicazului) sunt de văzut. La câţiva kilometri de capătul dinspre nord al lacului Izvorul Muntelui (mai cunoscut ca lacul Bicaz) începe Bucovina. Dealurile (obcine) şi munţii sunt principalele forme de relief, iar pădurile dese, râurile şi lacurile pure sunt minunile acestei zone. Nu întâmplător, aproape sub fiecare pod şi pe cursul fiecărui râu veţi găsi un pescar. Aceste ape sunt căutate pentru că sunt încă populate. Pentru pasionaţi amintim că scobarul, mreana, morunaşul şi cleanul sunt principalele specii care se prind în zonă, însă, din când în când, te poţi bucura de un păstrăv sau chiar de câte-o lostriţă.
Dar ce este cu adevărat impresionant în Bucovina este ospitalitatea extrem de naturală a oamenilor. E atât de limpede că sunt sinceri atunci când te apelează cu „dragul meu“ sau „dragii mei“! Condiţiile de cazare în pensiuni nu sunt nici mai bune nici mai proaste decât, să spunem, pe Valea Prahovei, însă diferenţa o fac preţul şi mâncarea. La Voroneţ, cazarea într-o pensiune de patru stele ne-a costat 100 de lei pe noapte, iar la Vatra Dornei am dat 80 de lei pe noapte la o pensiune de trei stele. Ingredientele din bucătărie sunt, aproape fără excepţie, produse locale. De la unt, smântână, ouă şi carne la hribii atât de populari în zonă totul este „de casă“. Până şi berea, în anumite locuri. Nu trebuie să rataţi tochitura moldovenească şi ciorba rădăuţeană, dar, totuşi, dacă ţineţi mult la siluetă sau aveţi stomacul mai slab, hribii cu smântână sunt o minune.
Brânzeturile specifice zonei noastre şi cârnaţii de influenţă austro-ungară, alături de borşurile, ruseşti la bază, merg toate cu rachiul de prune, care mai că ai spune că e gem după miros. O masă în doi nu sare de 50, cel mult 60 de lei în condiţiile în care nimeni nu face economie. Cazare şi masă bună puteţi găsi şi la unele mănăstiri din zonă, însă preţurile sunt ceva mai piperate. Principala atracţie rămân mănăstirile, mai ales celebrele Voroneţ, Putna, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, însă zona Bucovinei oferă şi trasee montane foarte serioase. Munţii ajung aici şi la 2.300 de metri, iar drumul până în vârf este o provocare chiar şi pentru montaniarzii cu experienţă. În plus, pot fi vizitate mai multe cetăţi, inclusiv fosta cetate de scaun din Suceava.
7 ore faci în cel mai rău caz de la Bucureşti la Gura Humorului, trecând prin Gheorgheni şi Cheile Bicazului