În urma verificărilor efectuate în perioada ianuarie-martie 2014, inspectorii DGAF au constatat că firma respectivă a înscris în evidenţa contabilă achiziţii de carne de vită şi carcase în valoare totală de 45 milioane lei, pe care le-ar fi realizat în cursul anului 2013 de la 29 societăţi comerciale cu sediul în şapte judeţe diferite, precizează un comunicat al DGAF.
Dintre acestea, 14 firme aveau comportament tip 'fantomă' (nu funcţionează la sediul social declarat şi au încălcat obligativitatea legală a depunerii declaraţiilor fiscale), iar restul de 15 închideau cercul şi achiziţionau produsele din carne de la aceleaşi firme 'fantomă'.
'Realizând trasabilitatea produselor, începând de la animalele vii, achiziţionate de fapt de la persoane fizice din târguri de vite, şi terminând cu produsele procesate (piei, organe interne şi carcase), s-a tras concluzia că scopul simulării lanţului de aprovizionare al agentului economic verificat era de a frauda bugetul de stat prin înregistrarea TVA deductibile nereale, majorarea nejustificată a cheltuielilor deductibile şi diminuarea bazei impozabile', se spune în comunicat.
Inspectorii antifraudă au emis decizii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor, stocurilor de mărfuri şi a disponibilităţilor băneşti din conturile bancare ale societăţii comerciale verificate. De asemenea, pentru constatarea elementelor constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, fals şi uz de fals şi constituirea unui grup infracţional organizat, DGAF va sesiza organele de urmărire penală.
SURSA: Agerpres