Societatea cu capital francez Formens realizează pantalonii şi sacourile dintr-o stofă specială cu fire din metal preţios. Directorul fabricii, Ovidiu Năstase, susţine că astfel de produse sunt realizate exclusiv la comandă. Un astfel de produs, care, de altfel, a şi fost vândut pe piaţa din România, costă circa 25.000 de euro.
Potrivit acestuia, produsele Formens sunt valorificate sub brandul propriu Louis Purple în magazine de lux din New York, Paris sau Copenhaga.
"Formens are în vedere deschiderea unor noi magazine proprii atât în Statele Unite, cât şi în Germania, Cehia sau alte capitale importante ale lumii", a declarat Ovidiu Năstase, citat de Agerpres
Societatea Formens a avut, în 2011, o cifră de afaceri de 29 de milioane de euro.
Sursa: Agerpres