Klaus Iohannis a fost un președinte complet diferit de Traian Băsescu. În prima jumătate a mandatului, acesta a fost aproape inexistent în peisajul politic, ieșind în evidență doar prin postări întârziate pe facebook, în care privea cu atenție și îngrijorare diverse situații.
Odată cu apropierea alegerilor prezidențiale, unde va candida pentru un nou mandat, actualul președinte al României, a început să fie o prezență mai activă în spațiul public și să iasă în evidență prin luări de poziție ceva mai acide. Deja se poate spune că și-a început campania prin promovarea unui referendum pe justiție odată cu alegerile europarlamentare.
În acest context, o fostă elevă a sa, care în prezent lucrează în Austria, Monica Ioanițescu a acceptat să intre în direct la B1 Tv, la emisiunea „Bună seara, România”, pentru a oferi câteva detalii inedite despre profesorul Klaus Iohannis.
Aceasta a dezvăluit că președintele era foarte strict la ore și că era bine să fii în clasă chiar cu cinci minute înainte să înceapă lecția. În cazul în care întârzia vreun elev, era nevoit să-și petreacă restul orei afară. Președintele era foarte punctual și cerea ca și ceilalți să fie la fel ca el. De asemenea era sever la ore și dorea de la elevi seriozitate maximă și aplecare spre materia pe care o preda, fizica.
Monica a povestit și că a fost desemnată să-l invite pe Klaus Iohannis la dans, într-una din seratele de la școală. Șeful statului a acceptat și chiar a dansat cu eleva sa, care a dat de înțeles, însă că președintele nu ar fi un foarte bun dansator. Sau cel puțin nu era la acea vreme.
Fosta elevă a lui Klaus Iohannis a absolvit Universitatea din Viena și este originară din Sibiu. Conform paginii sale de pe facebook, ea lucrează ca Project Leader Cambodia la Kleine Herzen.