Consumatorii au devenit din ce în ce mai plictisiţi de panourile publicitare pe care le întâlnesc, zi de zi, în drum spre serviciu sau spre casă. Astfel, oamenii din advertising au o misiune din ce în ce mai grea când trebuie să găsească noi formule de a atrage atenţia publicului.

Acesta este principalul motiv pentru care firma maghiară Quad Light s-a gândit la noi modalităţi de a capta privirile consumatorilor de publicitate. Quad Light a realizat un nou suport publicitar, urmărind ca prim efect atragerea privirii trecătorilor: un sistem de maşinuţe cu dimensiuni de 50 cm, dotate cu GPS, şi care poartă pe partea din spate materialul publicitar. Sistemul GPS cu care sunt dotate maşinuţele, ce se plimbă pe întreaga durată a zilei, permite clientului care a solicitat acest suport de reclamă urmărirea prin intermediul internetului a traseului realizat de „automobile“.

Cu o idee de business deja testată pe piaţa din Ungaria, francizorul Quad Light oferă potenţialilor francizaţi naţionali: know-how pentru o bună operare a businessului, asistenţă în designul maşinuţelor pentru posibilitatea afişării panourilor publicitare luminoase, dezvoltarea de noi suprafeţe publicitare, furnizarea sistemului GPS şi asistenţă tehnică în instalarea acestuia pe maşinuţele Quad Light, la care se adaugă training pentru deprinderea modalităţilor de operare a vehiculelor. Quad Light intenţionează să găsească un partener masterfrancizat în România, care să asigure dezvoltarea sistemului în teritoriu.

Din punct de vedere financiar, invesitiţia totală iniţială presupune taxa de masterfranciză, stabilită la suma de 50.000 de euro, la care se adaugă aproximativ 50.000 de euro pentru achiziţionarea maşinuţelor. Se mai adaugă materialele advertoriale şi echipamentele, în valoare de 5.000 de euro. Viitorul partener francizat va avea în vedere amenajarea unui mic birou de lucru dotat corespunzător şi a unui garaj (cu o suprafaţă de minim 50 mp) pentru parcarea maşinutelor Quad Light.

 Contractul de franciză încheiat pe o durată de cinci ani prevede şi redevenţe, francizatul plătind lunar o taxă de 400 de euro către francizor. 

Pentru o informare detaliata accesati sectiunea Afaceri Mici, de unde puteti mai departe, sa transmiteti francizorului candidatura dumneavoastra.