Una dintre ultimele decizii luate de Guvern la sfârşitul anului trecut a stârnit zâmbete pe chipurile unora şi i-a lăsat cu gura căscată pe mulţi alţii. Desfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANRC) şi înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) a fost pusă pe seama incapacităţii primului-ministru de a se recunoaşte învins, dar a fost trecută cu vederea pentru că precedente există. O privire mai atentă, arată că mişcarea mai fusese discutată de guvernanţi, dar că a fost aplicată în grabă şi eronat, din cauze conjuncturale. Se dorea sporirea independenţei instituţiei, s-a decis înfiinţarea unei autorităţi care „se organizează şi funcţionează sub coordonarea primului-ministru“, după cum spune chiar ordonanţa de urgenţă; se dorea un domeniu al comunicaţiilor în concordanţă cu legislaţia europeană, ne-am ales cu nesiguranţă, neîncredere şi o instituţie, probabil, unică în Europa.
O treabă făcută în grabă
Sunt mai multe aspecte implicate în această discuţie. Transformarea ANRC în ANRCTI este un lucru fundamental corect. O să vedem şi cum o să arate transformarea asta concret, pentru că, după părerea mea, ANRC trebuie să se ocupe de tot ce înseamnă reglementare secundară, IGCTI-ul, de tot ce înseamnă gestiunea resurselor limitate, supraveghere şi control. În felul ăsta, lucrurile se separă în mod logic între cele două instituţii, atât pentru IT, cât şi pentru comunicaţii. E clar că cele două domenii nu mai sunt înrudite, deja merg spre fuziune. Maniera în care s-a făcut reorganizarea nu mi se pare foarte OK, pentru că planul pe care îl aveam şi asupra căruia căzusem cu toţii de acord era ca ambele instituţii să intre sub control parlamentar. Am înţeles şi n-am înţeles conjunctura în care s-a făcut această mişcare, nu are legătură cu niciun obiectiv strategic. Dar corect este, şi lucrul acesta va trebui să-l facem cât mai curând posibil, trecerea sub control parlamentar, pentru a le oferi independenţă. Control parlamentar nu înseamnă că Parlamentul stă toată ziua pe capul lor, ci mai degrabă ceva similar Băncii Naţionale. Ambele instituţii au nevoie de independenţă şi, în sistemul românesc, independenţa maximă a unei instituţii de stat înseamnă punerea sub control parlamentar.
În Europa, majoritatea sunt sub control parlamentar. Singura zonă în care IGCTI, ANRC şi CNA sunt împreună e SUA, unde o instituţie le încorporează pe toate, dar acolo există o altă tradiţie, iar formula aceasta corespunde perfect modelului lor politic şi de business. Evident că este o legătură între reorganizare şi procesul pierdut în faţa lui Smeeianu, din acest motiv cred că este o mişcare conjuncturală, şi nu strategică. Are în ea şi un element strategic, cu care sunt de acord şi care este lipirea IT.
Dacă vorbeam de reglementare în domeniul tehnologiei informaţiei, lucrurile, probabil, trebuiau puse un pic diferit. Reglementarea transmisiilor de date înseamnă, probabil, o reglementare a internetului, cu care eu nu sunt deloc de acord. Internetul trebuie lăsat ca spaţiu al libertăţii absolute. Când mă refer la reglementare în domeniul tehnologiei informaţiei, mă refer la legislaţie secundară pentru semnătura electronică, pentru notarul electronic, pentru facturarea electronică şi arhivarea electronică. Legea trebuie să fie neutră tehnologic. Adaptarea legii la tehnologie şi piaţă se face prin reglementări. Aceasta e logica. Este evident că s-a făcut în grabă.
Şi plusuri, dar şi minusuri
«Este evident că există o legătură între reorganizare şi procesul pierdut în faţa lui Smeeianu, din acest motiv cred că este o mişcare conjuncturală, şi nu strategică. Are în ea şi un element strategic, cu care sunt de acord şi care este lipirea IT.»
Varujan Pambuccian, preşedintele Comisiei IT&C din Camera Deputaţilor
Nici coerenţă, nici consistenţă
În alte ţări membre ale UE, nu există un corespondent al acestei instituţii în privinţa reglementării tehnologiei informaţiei. În ordonanţa de urgenţă, colaborarea cu autorităţile similare se referă numai la comunicaţii electronice şi servicii poştale. Reglementarea transmisiilor de date, a internetului, este făcută încă din 2002, există şi în raportul anual al ANRC-ului, iar tehnologia informaţiei era în atribuţiile ministerului. Acum, trebuie să decidă ministerul şi autoritatea cât din atribuţiile acestuia este transferat către noua autoritate. Faptul că ANRCTI se află sub coordonarea primului-ministru este o repetare a Ordonanţei nr. 70 (OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor – n.r.); nu este nimic nou în acest sens. Dar nu respectă programul de guvernare, care spunea că autoritatea de reglementare se va transforma prin comasarea ANRC cu IGCTI şi punerea sub coordonarea Parlamentului. Rămâne de văzut dacă acest lucru se poate face până la sfârşitul mandatului actualei puteri. O altă chestiune care nu are răspuns este următoarea: s-a dat, în vara acestui an, Ordonanţa nr. 70 care a făcut ultimele retuşuri pentru armonizarea sectorului în conformitate cu reglementările europene. Atunci putea fi transformat ANRC în ANRCTI, dar nu s-a făcut acest lucru, dovedind că nu reglementarea şi armonizarea cu normele europene au stat la baza transformării, deoarece se putea face prin Ordonanţa nr. 70, într-un mod calculat şi ordonat.
O încercare de combinare între Ordonanţa nr. 79, care este ordonanţa-cadru, şi Ordonanţa nr. 134, care este cea de înfiinţare a ANRCTI, arată că legislaţia în domeniul comunicaţiilor electronice este complet dată peste cap. Nu mai există nici coerenţă şi nici consistenţă. Sunt inconsecvenţi în folosirea termenilor şi nu sunt definiţi termenii. Este cea mai proastă ordonanţă care a fost dată pe domeniu, este făcută pe genunchi; a reuşit să bulverseze total reglementările în sectorul comunicaţiilor, când ar fi trebuit să se întâmple tocmai invers, când totul ar fi trebuit să fie clar şi în absolută concordanţă cu reglementările europene. Rămâne ca cei care folosesc această legislaţie să tragă concluziile. Părerea mea este că nu eu am pierdut cel mai mult, ci piaţa şi legislaţia în domeniu. Eu îmi cer în continuare drepturile materiale şi morale de care am fost lipsit în această perioadă.
Record european
«Este cea mai proastă ordonanţă care a fost dată pe domeniu, este făcută pe genunchi şi a reuşit să bulverseze total reglementările în sectorul comunicaţiilor, când ar fi trebuit să se întâmple tocmai invers.»
Ion Smeeianu, fost preşedinte al ANRC
