Companiile aeriene au trebuit să anuleze, duminică şi luni, 20% din zborurile de pe cinci aeroporturi franceze ca urmare a unei greve de două zile a controlorilor de trafic, care protestează din cauza reducerii personalului, relatează agenţia EFE.
Ţinând cont de 'dispoziţiile' greviştilor, Direcţia Generală de Aviaţie Civilă (DGAC) a cerut companiilor aeriene să-şi anuleze 20 % din cursele pe aeroporturile Paris- Orly, Beauvais, Lyon, Nisa şi Marsilia.
Purtătorul de cuvânt al DGAC a explicat pentru EFE că aceste solicitări au fost respectate de companiile aeriene şi că duminică, la ora locală 9,00 (8,00 GMT) singurele incidente ce au fost detectate în plus erau întârzieri la Marsilia, de circa un sfert de oră, în medie, care s-ar putea majora pe parcursul zilei.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al DGAC a avertizat că, în afară de aceste cinci aeroporturi, ar mai putea apărea perturbări ale traficului, constând în întârzieri, dar nu în anulări, şi pe alte aeroporturi.
Greva a fost convocată de sindicatul Inginerilor de Control al Aviaţiei Aeriene (UNSA-ICNA), care protestează, în principal, din cauza reducerii numărului de controlori într-un moment în care 'toate previziunile privind traficul indică perspective de creştere importante'.
Într-un comunicat, UNSA-ICNA reclamă decizia DGAC de 'a accelera reducerea personalului în 2016', prin neangajarea altor persoane în locul a 20-35% dintre controlorii de trafic care se pensionează.
SURSA: Agerpres