Ideea deputatului PSD Mugurel Surupăceanu de a impozita averile mai mari de 500.000 de euro e o idee bună, politic cel puţin. Cum altfel ar putea fi ideea de a impozita 1% din populaţie în beneficiul celeilalte 99%? Masa e „vindicată“, bogaţii să se supere, dă-i naibii de îmbuibaţi. Ideea e oarecum bună şi dacă o privim din prisma noţiunii de solidaritate socială. Pare oarecum acceptabil, în ciuda inechităţii, ca bogaţilor să li se ceară să plătească o parte din averea lor pentru ajutorarea celor mai puţin favorizaţi, chiar dacă au mai plătit o dată impozit când au dobândit-o. Nu în ultimul rând, ideea nu e nouă (după cum nicio idee a vreunui legislator român nu e vreodată). Ea se aplicã în multe ţări, de pildă în Franţa, unde trăiesc eu. Ce nu spune nimeni, e că ideea e extrem de greu aplicabilă. Problema cu care se confruntă toţi cei care încearcă să aplice taxa asta e evaluarea. Marea majoritate a acestor averi nu este lichidă, ci investită. Proprietăţi imobiliare, afaceri, obiecte de artă etc. Cine le evaluează, şi cum? Nu în ultimul rând, există resurse uriaşe de a ascunde banii, fie în locuri de negăsit, fie în active de ne-evaluat. În Franţa, care are o tradiţie de secole în evaluarea bunurilor, un fisc extrem de eficient şi baze de date care merg înapoi până la Napoleon cel puţin, subiectul s-a dovedit o majoră durere de cap. La noi, unde evaluările sunt atât de volatile, va fi o mare glumă, deschisă abuzului şi şpăgii şi practicată, ca de obicei, pe spatele celor cinstiţi. Uitaţi-vă, bunăoară, cât de diferite sunt evaluările averilor în feluritele topuri ale bogaţilor care s-au publicat până acum. O altă problemă, mai puţin discutată, e cea a destinaţiei fondurilor. Vor alimenta ele cu adevărat subiectul solidarităţii sociale sau se vor constitui într-o sursă de a mări pomenile electorale către grupurile de presiune ale pensionarilor, sindicatelor, agricultorilor sau ale altor categorii sociale cu voturi multe în buzunar? Aşa că eu am o propunere. Să se constituie taxa pe avere, dar să li se permită oamenilor să o vireze ei înşişi unui program de solidaritate socială pe care-l consideră meritoriu. Hai să-i facem să-şi pună nu numai banii, dar şi judecata în slujba construcţiei sociale. În fond, dacă dau banii într-un program în care cred, probabil că-i vor da mai cu bucurie, vor cere performanţă de la beneficiari, aşa cum cer şi de la afacerile lor, şi vor fi mai puţin tentaţi să fenteze taxa. Altminteri, mi-e teamă că vom crea o altă monstruozitate fiscală.
Adrian Stanciu, Partner, Human Synergistics Romania
