Companiile implicate în această activitate, împreună cu NASA, construiesc şi testează avioane-rachetă şi nave spaţiale care să poată transporta pasagerii în afara atmosferei, primele zboruri comerciale fiind aşteptate în 2013 sau 2014, potrivit MSNBC.
"Pe baza studiilor de piaţă, ne aşteptăm ca această activitate să devină o industrie de un miliard de dolari în următorii 10 ani. Este o industrie nouă, în dezvoltare. Dacă ne uităm la ultimii 25 de ani, aproape toate lansările au avut acelaşi scop, plasarea unui satelit pe orbită, iar acest segment al industriei continuă să se dezvolte şi astăzi. Însă există câteva noi segmente pe care abia acum începem să le descoperim", a declarat George Nield din cadrul Administraţiei Federale pentru Aviaţie din SUA.
NASA a contractat două companii pentru a transporta marfă şi echipamente către Staţia Spaţială Internaţională, complexul de cercetare care orbitează planeta, în care s-au investit 100 miliarde de dolari. Contractele au o valoare totală de 3,5 miliarde de dolari.
În plan se află şi zboruri comerciale la o altitudine de aproximativ 100 de kilometri, altitudine care expune pasagerii la câteva minute de imponderabilitate şi la panorama Pământului văzut din spaţiu, pe fundalul întunecat al cosmosului. Pe lângă activităţi turistice, sunt pregătite zboruri suborbitale pentru organizaţii de cercetare, instituţii academice şi companii care vor să facă experimente sau să transporte mărfuri şi echipamente în spaţiu.
Compania Virgin Galactic, parte a grupului controlat de miliardarul Richard Branson, a încasat deja avansuri de aproximativ 60 milioane de dolari pentru călătorii în spaţiu care costă 200.000 de dolari de persoană. "E greu de spus cu exactitate când vor avea loc aceste zboruri, dar mai mult ca sigur asta se va întâmpla în următorii doi ani", a mai spus Nield.