Electrica, unul dintre cei mai mari distribuitori și furnizori de energie din ţară, a dat în judecată Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), solicitând anularea ordinului prin care s-a stabilit rata reglementată de rentabilitate pentru activitatea de distribuţie.
ANRE a decis luna trecută că valoarea ratei reglementate a rentabilităţii (RRR) care se va aplica distribuţiilor de electricitate operate de Enel, CEZ, E.ON şi Electrica de la 1 ianuarie 2019 este de 5,66%, în următoarea perioadă de reglementare: 2019-2023. Nivelul RRR aplicat acum este de 7,7%.
”Electrica informează că în data de 19 octombrie 2018, împreună cu filialele de distribuție din grup au formulat plângere prealabilă către ANRE în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, având ca obiect cererea de revocare în tot a Ordinului președintelui ANRE nr. 168/2018 privind stabilirea ratei reglementate a rentabilităţii aplicate la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de operatorii de distribuție concesionari începând cu data de 1 ianuarie 2019 și de emitere a unui ordin privind stabilirea ratei reglementate a rentabilității, cu respectarea procedurii de consultare şi în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile. În paralel, Electrica împreună cu filialele de distribuție au depus la Curtea de Apel București o acțiune în contencios administrativ împotriva ANRE, având ca obiect cererea de anulare în tot a Ordinului președintelui ANRE nr. 168/2018 și de emitere a unui ordin privind stabilirea ratei reglementate a rentabilității, cu respectarea procedurii de consultare şi în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile”, informează Electrica.
Decizia a fost luată chiar de fostul șef al Electrica, Cătălin Stancu, în ultimele sale zile la conducerea societății, după cum informează un document transmis Bursei de Valori București (BVB).
Totodată, pe 22 octombrie, Electrica împreună cu filialele de distribuție din cadrul grupului au formulat o plângere prealabilă către ANRE, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, având ca obiect cererea de revocare în parte a Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui ANRE nr. 169/2018.
”În paralel, aceleași părți au formulat la Curtea de Apel București o acțiune în contencios administrativ împotriva ANRE, având ca obiect cererea de anulare în parte a Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui ANRE nr. 169/2018, în ceea ce privește articolele sus menționate și de emitere a unui nou ordin”, mai informează compania.
Electrica are o capitalizare de 3,79 miliarde lei. Statul român, prin Ministerul Energiei, mai deține 48,78% din capitalul societății, iar restul alți acționari.
Grupul Electrica oferă servicii la peste 3,7 milioane de clienţi şi acoperă trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru funizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.