O instituție din România dă amenzi în stânga și-n dreapta. Un comunicat anunță că în urma controalelor, s-au dat amenzi de peste un milion de euro în doar câteva zile.
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 29 iulie – 9 august 2019, acţiuni de control în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1,025 milioane de euro (4,849 milioane lei), conform unui comunicat.
În timpul controalelor au fost depistate 236 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale, dintre acestea 35 erau din Bucureşti, 29 din judeţul Suceava şi 23 din judeţul Constanţa.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 2.427 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 4,141 milioane de lei, din care 3,076 milioane de lei pentru muncă nedeclarată, fiind sancţionaţi 552 de angajatori.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.519 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 708.000 de lei.
Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 263 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 134 au avut loc în Bucureşti, 32 în judeţul Timiş şi 28 în judeţul Cluj.