Nimeni nu le poate arăta cu degetul sau nu le poate publica chipurile pe prima pagină a ziarelor. Nici nu pot fi aşezate într-o bancă a acuzaţilor, oricât de mult ar fi vinovate de criza economică mondială.
Dincolo de cortina de fum a pieţelor, se ascunde familia fondurilor de investiţii, entităţi a căror misiune este să investească, adică, să cumpere şi să vândă active (valută, acţiuni, datorie publică sau produse derivate) cu singurul scop de a obţine beneficiu, fondurile vehiculând suma de 18 mii de miliarde pe an.
Pe culmile pieţei, se află Blackrock, cel mai mare administrator de fonduri de investiţii din lume. Numai Blackrock vehiculează 3,65 de mii de miliarde de dolari, aproape de trei ori PIB-ul Spaniei. Preşedintele său şi consilier delegat, Laurence Fink, este considerat de mulţi (regele de pe Wall Street). Are aproximativ 60 de ani şi şi-a început cariera profesională în First Boston, unde a rămas fără serviciul, din cauza pierderilor pe care le suporta instituţia, ca urmare a faptului că a mizat pe datoria legată de creditul ipotecar. Concret, Fink lucra cu acelaşi produs financiar care a determinat falimentul Lehman Brothers şi care s-a aflat la originea crizei economice. În mod paradoxal, BlackRock ar putea să fie acum, unul dintre administratorii aleşi să auditeze băncile spaniole.
Pimco, stăpâna datoriei spaniole
Semnătura preşedintelui Pimco (cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni la nivel mondial), Mohamed A. El-Erian, poate fi găsită pe articolele de opinie din «The Wall Street Journal» sau «Huffington Post». Pimco gestionează peste 1,3 mii de miliarde de dolari şi îşi foloseşte capitalul pentru a cumpăra datorie. Cu alte cuvinte, este cel care măreşte în fiecare zi prima de risc a statului spaniol, făcând practic imposibilă finanţarea Spaniei. Bill Gross, steaua din domeniul investiţiilor şi un adevărat guru al Bursei, îi avertiza pe investitori împotriva Spaniei cu fraze precum "Grecia era un coş, Portugalia este un furuncul, iar Spania o tumoare", deoarece, conform lui Gross "nu trebuie să investeşti bani în Europa, deoarece nu va ieşi din criza datoriei".
Cele mai agresive hedge funds
Pentru a înţelege ce este un Hedge Fund, cel mai bine este să vedem ce sunt capabile să facă. Prin intermediul Hedge Fund-ului său, George Soros a cerut un împrumut în valoare de 15 miliarde de lire sterline, pe care le-a schimbat în tăcere în dolari. Intenţia lui Soros era să ia o poziţie împotriva lirei, adică să mizeze pe deprecierea acestei valute. Soros – care în prezent se dedică activităţilor filantropice şi activismului politic – a profitat de frica de contagiere. A convocat mass-media şi a anunţat că era convins că lira va cădea imediat ce se va fi terminat conferinţa de presă. În momentul în care intervenţia sa în faţa mass-media s-a încheiat, Soros şi-a vândut masiv lirele împrumutate şi a trimis astfel, un semnal pieţelor că într-adevăr, lira cădea. Panica a făcut restul. Guvernul britanic a răspuns cu un întreg arsenal de politică monetară, însă, după ce a cheltuit peste 50 de miliarde de dolari a trebuit să recunoască: speculatorii învinseseră. Cu lira în picaj, Soros a cumpărat 15 miliarde de lire, profitând de devalorizarea monedei şi a returnat suma împrumutată, păstrând diferenţa rezultată între preţul la care le-a vândut şi cel la care le-a cumpărat. Câştigul său a fost spectaculos şi a demonstrat că un singur om este capabil să pună în genunchi o ţară întreagă.
Industria hedge funds-urilor se bucură de o slabă reglementare. Modul lor de a acţiona, bazat pe asumarea unor niveluri ridicate de efect de levier şi risc, face să fie considerate de instituţiile de reglementare drept o potenţială sursă de risc sistemic. Contrar băncilor, hedge funds-urile nu sunt intermediari financiari indispensabili pentru sistem, nici pentru economia reală, deoarece nu sunt cruciale pentru finanţarea companiilor. Modul lor de a opera se bazează în mare măsură pe luarea de poziţii pe termen scurt, precum şi pe derivatele financiare, cu scopul de a duce la limită obiectivul de maximizare a beneficiului, iar în acest scop, apelează la toate tipurile de pieţe: acţiuni, datorie privată, datorie publică, etc. Apoi, o reglementare excesivă a unor instrumente precum derivatele sau poziţiile pe termen scurt, ar "omorî" însăşi esenţa hedge funds-urilor. Raţiunea lor de a fi este prin urmare operarea printre fisurile reglementărilor din sistem şi tocmai această reglementare slabă poate reprezenta sursa generării de instabilitate financiară, odată ce execută operaţiuni cu o mare expunere la volatilitate. Crescutul efect de levier, opacitatea în operaţiunile lor sau comisioanele ridicate sunt caracteristicile hedge funds-urilor. Amploarea la care ajung multe dintre ele, precum şi strategiile foarte legate de expunerea la risc, face din aceste fonduri beneficiarele unui mare potenţial ale riscului sistemic. Din cauza relativei lor complexităţi, sunt pe deplin necunoscute pentru marea majoritate a populaţiei, o populaţie care este, în mod paradoxal, principalul element afectat de acţiunea acestor instrumente financiare.
Cum operează un Hedge Fund?
Hedge Fund-urile utilizează acele instrumente care întotdeauna sunt susceptibile de a fi reglementate şi limitate, dar care sunt totuşi permise. De exemplu, operaţiunile pe termen scurt. Luarea unei poziţii pe termen scurt înseamnă mizarea pe ideea că o valoare va scădea. De exemplu, un hedge fund îşi poate vinde acţiunile astăzi şi să le cumpere mâine, când vor fi scăzut. Şi pentru că astăzi se vinde mai scump decât se cumpără mâine, apare beneficiul. O altă operaţiune este aşa-numita "naked short", în acest caz, se vinde ceva ce nu se deţine. De exemplu, vindem la preţul de astăzi pentru a preda poimâine şi aşteptăm ca mâine valoarea să fie mult mai mică. Mâine, cumpărăm şi predăm poimâine, realizând beneficiu.
Cei mai puternici
Cele 25 hedge funds cele mai mari din lume au câştigat în 2010, suma de 22 de miliarde de dolari. Un an mai înainte, în 2009, JP Morgan se evidenţia ca fiind cel mai mare hedge fund din lume, cu o administrare de active de aproximativ 53,5 miliarde de dolari. Aceste cifrele ne sperie, precum şi faptul că nu reprezintă o excepţie. În acelaşi an, Bridgewater Associates (43,6 miliarde), Paulson & Co (32 miliarde) sau Soros Fund Managment (27 miliarde) s-au remarcat ca fiind fondurile de investiţii cu risc înalt, cele mai mari din lume.
Însă, în 2011, s-a afirmat un nou rege în jungla pieţelor: fondul Bridgetawer Pure Alpha care administrează un total de 72 de miliarde de dolari în active.
SURSA: Rador
