Cele trei arzătoare cu peleţi, realizate în premieră mondială în România, au la bază tehnologia de ardere inventată de fraţii Aurelian şi Iulian Hornet, cu ajutorul căreia se obţine cel mai curat şi mai ieftin kilowatt din lume la ora actuală.
Sistemele ECO HORNET funcţionează cu ajutorul combustibilului din biomasă granulară, peleţi obţinuţi din “tot ce arde” inclusiv din resturi menajere.
"Tehnologia pe care noi am inventat-o este unică pentru că ne permite să ardem tot ce arde. De exemplu, o centrală Eco Hornet cu peleţi produce aceeaşi energie termică, la un preţ de cel puţin cinci ori mai mic faţă de o centrală care funcţionează pe bază de motorină. Costul de achiziţie pentru blocuri este de 30 euro pe metru pătrat, iar condiţia este să fie minim 10 utilizatori. Dacă sunt mai puţini, costurile de achiziţie cresc. Noi am instalat două centrale termice la un bloc de 13 etaje, în Sectorul 4, la un preţ total de 65.000 de euro. Acest bloc are distribuţie şi contorizare separată la fiecare apartament. Pentru a asigura apă caldă şi căldură la un apartament, costurile nu depăşesc 4 euro pe metrul pătrat pe an, chiar şi dacă sunt ierni foarte grele", a declarat, vineri, Iulian Hornet, preşedinte ECO HORNET.
Tehnologia ECO HORNET vine ca un răspuns pentru rezoluţia adoptată de guvernele lumii, inclusiv de cele din UE, prin care emisiile de carbon vor trebui reduse aproape la 0 până în anul 2050. Mai mult, sistemele ECO HORNET sunt o soluţie pentru cei care nu vor să plătească taxa de poluare pe care Uniunea Europeană vrea să o introducă începând cu anul următor pentru centralele de apartament.
Costurile de producţie a energiei termice cu sistemele de încălzire cu peleţi sunt mai mici cu 20% – 80% faţă de celelalte sisteme de încălzire, care folosesc combustibili poluanţi. Randamentul arderii peleţilor şi al cazanului sunt vârful eficienţiei datorită invenţiei – noul procedeu ridică randamentul arderii la 98%, obţinând peste 5kW la 1 kg de peleţi folosiţi. Peleţii pot fi produşi din resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice, agrozootehnice, selecţie de deşeuri menajere, plante energetice, tocătură lemnoasă (inclusiv cea cu conţinut mare de siliciu), rumeguş sau în amestec.
Cifra de afeceri ECO HORNET pentru acest an se ridică până în acest moment la 1.7 mil. euro.
O inventie 100% românească revoluţionează piaţa energiei termice
22 octombrie 2012, 14:01
Ultima modificare în 22 octombrie 2012, 17:01
În urmă cu câteva zile, a fost inaugurată prima unitate de fabricare a sistemelor de producere a energiei termice cu peleţi.
Etichete: energie,
energie termica
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Țăranii vor putea din nou vinde porci către abatoare
- SIE stă cu ochii pe zona euro și informează guvernul
- DEZINTERES Românilor nu le pasă de ce se întâmplă în lume
- CFR vrea să scape de pierderi punând la muncă blatiștii
- Premierul Franței: Euro va continua
- Italienii au protestat împotriva companiilor ce vor să concedieze angajați
- Plata TVA la încasarea facturii, mai multe probleme decât beneficii
- Filmele Festivalului de la Cannes se mută în Micul Paris
- Tren, metrou şi RATB la pachet. Vezi cat va costa BILETUL UNIC de călătorie
- Se ieftineşte combustibilul. Unde găseşti benzină la sub 6 lei pe litru