Bijuteriile spun povești, stârnesc pasiuni, devin celebre și sunt vândute scump. Au valori sentimentale. Dar și valori comerciale. Unele sunt lăsate moștenire, iar altele, cele mai valoroase, sunt expuse într-un muzeu. Oricum ar fi, bijuteriile reprezintă astăzi investiții sigure.
Diamantul „Blue Moon“ a doborât toate recordurile după ce a fost vândut, recent, cu 48,4 milioane de dolari în cadrul unei licitații organizate de casa Sotheby's. Știrea a făcut rapid înconjurul lumii și, potrivit presei internaționale, cumpărătorul este magnatul imobiliar Joseph Lau (64 de ani), renumit pentru asemenea investiții. România este departe de asemenea sume, care să doboare recorduri când vorbim despre bijuterii: bogații noștri investesc și ei în aur și pietre valoroase, însă acele sume colosale care îmbracă un diamant aparțin mai degrabă miliardarilor planetei, celor de peste ocean pentru care o achiziție de câteva zeci de milioane de euro echivalează cu câteva sute de mii în cazul milionarilor obișnuiți.
Mai mult chiar, la noi nici măcar nu se poate vorbi de o piață matură, cauza regăsindu-se, fără doar și poate, în istorie. „Dacă ar fi să ne referim strict la piața de bijuterii din România, este foarte dificil și prematur să vorbești de o piață matură, în condițiile în care ne desparte doar un sfert de secol de sfârșitul perioadei comuniste, care a anihilat orice exprimare artistică în acest domeniu. De asemenea, este dificil și prematur să vorbim despre o piață matură când, având dintr-o dată acces la o piață de aur, în care metalul conta mai mult decât bijuteria în sine, ne-am repezit să ne împodobim cu cât mai mult aur, uitând de fapt, de adevăratul rol pe care îl are bijuteria“, detaliază Claudiu Bologa, fondatorul casei de bijuterii Sabion. Însă, continuă acesta, partea frumoasă este că „bijuteria românească evoluează“, cu tot cu designeri, cu tot cu nume noi și deschideri de magazine.
O privire rapidă peste datele financiare ale jucătorilor din această piață demonstrează că, alături de hainele de lux și de vacanțele din aceeași categorie, bijuteriile se află în topul cadourilor, indiferent de anotimp. Cu atât mai mult, sărbătorile aduc un plus în vânzări, șansele ca o bijuterie să nu placă destinatarului fiind aproape egale cu zero. „Creșterea vânzărilor este o preocupare permanentă, nu doar una sezonieră. La noi, apropierea sărbătorilor începe să se simtă din vară, când designerii și bijutierii creează lucrări în avans, când încep pregătirile pentru colecțiile prezentate iarna. Luna decembrie este, cumva, un punct terminus al muncii începute vara“, adaugă fondatorul casei de bijuterii Sabion. Cât privește vânzările, acesta spune că sărbătorile reprezintă una dintre cele mai bune perioade din an, creșterile fiind cuprinse între 50% și 150%.
O poveste altfel spusă
Și nu este un caz particular, creșteri mari observându-se la toate companiile care au deja un nume și sunt prezente în marile orașe. Cu o scurtă precizare: unul dintre cele mai mari avantaje îl au bijuteriile care spun o poveste, care „sunt încărcate cu emoție“ și exprimă ceva anume. „Cele mai căutate produse în această perioadă sunt cele din colecţia nouă, urmate de cele din colecţiile de Crăciun ale anilor trecuţi. Noi chiar încurajăm clienţii să-şi spună povestea prin intermediul bijuteriilor, contribuind astfel la marcarea anumitor momente simbolice sau pasiuni din viaţa lor, printr-un mod inedit şi unic pentru fiecare povestitor“, punctează Anca Filip, director comercial Pandora România.
Și, participând direct la „crearea unor asemenea povești“, Anca Filip precizează că a ales să marcheze începutul dezvoltării de anul acesta prin achiziţia unei brăţări pe care a pus două talismane: „Înţelepciune şi Energie“, valorile de care are nevoie pentru a duce la bun sfârşit planul de dezvoltare. „Aceste valori, esenţiale pentru fiecare dintre noi, sunt cele care ne fac să fim altfel, şi nu doar de Crăciun, ci pe tot timpul anului“, subliniază ea. Mai mult, Anca Filip spune că, în perioada aglomerată a sărbătorilor, va fi suplimentat numărul angajaţilor, întrucât traficul din magazin crește, iar vânzările au, în general, un avans cu aproximativ 40%. Cu o paranteză: Pandora va continua să se dezvolte și anul viitor, prin deschiderea de noi locaţii în Bucureşti şi în ţară, fie operate direct, fie de către partenerii de business.
Altfel, directorul comercial al companiei consideră că, în general, luxul reprezintă o combinaţie între iubirea pentru detaliile semnificative, cele care fac diferența, şi foarte multă pasiune. „Iar dacă ne gândim la toţi oamenii de succes și la realizările lor impresionante, vom vedea câtă pasiune au investit, diferenţiindu-şi creaţiile de restul şi transformându-le în produse de lux“, conchide Anca Filip. Creații care, în mod cert, nu mai sunt considerate un artificiu, ci definesc foarte clar stilul celui care le poartă.
Consumatorul de lux din România este într-o continuă căutare de produse şi servicii menite să-i facă viaţa mai frumoasă şi mai uşoară. Din păcate, astăzi este nevoit să călătorească în afara ţării pentru a face anumite achiziţii. În opinia mea, suntem încă o piaţă în dezvoltare pentru produsele de lux şi nu numai. Există multe branduri care nu au ajuns încă la noi şi care ne vor descoperi, cu siguranţă, în următorii ani, când îşi vor dezvolta magazinele pe teritoriul României.