M-am îndrăgostit de Simona Halep! N-o cunosc, n-am stat de vorbă cu ea şi nici nu suntem prieteni pe Facebook.
Cu toate astea, simt că o aştept de o viaţă. Şi mi se pare că a apărut abia acum, în ceasul al 12-lea, doar pentru că trebuia să fiu cu adevărat pregătit s-o recunosc. S-o apreciez şi să o înţeleg. Să o iubesc aşa cum merită cu adevărat. La ora când scriu aceste rânduri, Simona s-a calificat în semifinale la Indian Wells şi şi-a asigurat locul cinci în clasamentul mondial WTP. Ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă reuşită vreodată în sportul alb de o româncă. A câştigat peste un milion de dolari numai din tenis, iar ceea ce se întâmplă este – cu siguranţă – numai începutul. Şi are deja, nu mă îndoiesc, mii şi mii de admiratori secreţi în toată lumea. Plus cele 20 şi ceva de milioane de români care astăzi au un motiv cu adevărat justificat să se simtă mândri. Ceea ce iubesc cel mai mult la Simona este faptul că reuşeşte să câştige nişte meciuri de infarct. Că reuşeşte să înceapă bine, să continue prost, şi apoi să-şi revină şi să câştige. Exact ceea ce nu au reuşit niciodată generaţii întregi de fotbalişti români cărora „li se turna plumb în picioare“ dacă încasau un gol în prima repriză. Dârzenia asta psihică, antrenamentul mental pe care îl face cu ea însăşi pe durata unei partide au transformat-o într-o campioană. Nu numai a terenului de tenis, ci şi a inimilor. O fată care a trebuit să-şi facă operaţie de micşorare a sânilor ca să poată să lovească mai bine cu racheta în minge, o tânără contemporană cu Bianca Drăguşanu, ne-a servit cea mai importantă lecţie de viaţă. Atunci când eşti talentat, îți doreşti cu adevărat ceva şi eşti dispus să faci sacrificii ca să-ţi urmezi visul, se poate. Se poate să reuşeşti chiar dacă ai paşaport românesc şi pe primul-ministru din ţara ta îl cheamă Victor Viorel Ponta. Poţi să câştigi cinstit şi să-ţi ţii fruntea sus indiferent dacă preşedinte este un Băsescu, Iliescu, Constantinescu sau Antonescu.
În ultima emisiune Capital TV am avut invitaţi doi antreprenori. Oameni de afaceri români care au reuşit să se califice în Top 300 şi care fac în continuare profit serios din afacerile pe care le conduc, în ciuda crizei şi a mediului de afaceri neprietenos. Ce au ei în comun cu tânăra noastră campioană la tenis? Dârzenia. Încăpăţânarea. Dorinţa de a nu ceda niciun centimetru, niciun euro, nicio minge fără luptă. Cei doi au jucat un timp precum Simona: fără antrenor. Apoi au învăţat să-şi ia consultanţi, să se înconjoare de oameni buni care-şi fac treaba, să accepte că ceea ce contribuie la performanţă trebuie încurajat şi răsplătit pe măsură. Au muncit, au avut talent şi, viaţa i-a răsplătit pe măsură.
Îţi mulţumesc, Simona Halep, atât în nume personal, cât şi în cel al miilor de antreprenori şi manageri de top care încă mai cred că poţi să răzbaţi în viaţă cu cinste şi onoare, fără să-ţi fie frică de DNA şi fără să mituieşti în stânga şi-n dreapta oameni de nimic pentru ca ei să accepte, în numele statului român, să cumpere produse bune de nimic. Este o revelaţie de care poate că mulţi dintre noi aveam nevoie.
CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial Capital