Plenul Senatului a adoptat, astăzi, proiectul pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidenţiale. Astfel, românii din afara granițelor vor putea vota timp de trei zile.
Documentul a fost adoptat cu 75 de voturi „pentru” şi nouă abţineri.
Articolul 8 al legii a fost modificat astfel încât, „începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru preşedintele României, la termen, şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru preşedintele României se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate”.
Pentru a vota prin corespondenţă, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă, alegătorii sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate, listele se întocmesc de AEP în format electronic şi sunt puse la dispoziţia Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate – se menţionează în articolul 8 al legii, în forma stabilită de parlamentarii comisiei.