Specialiștii Imobiliare.ro îți prezintă avantajele și dezavantajele achiziționării unei locuințe aproape de birou.
Avantajele unei locuințe în apropierea locului de muncă
1. Pierzi mai puțin timp pe drum spre muncă și scapi de aglomerație.
Drumul spre muncă sau de la birou acasă poate să îți consume mai bine de două ore pe zi dacă locuiești în Capitală, în funcție de mijloacele de transport pe care le folosești pentru a te deplasa prin oraș.
Dacă lucrezi într-una dintre clădirile de birouri construite în ultimii ani în Pipera sau Aurel Vlaicu și îți cumperi o locuință nouă aici, scapi de aglomerația de la metrou care apare dimineața între orele 8-10 și seara după ora 17.
2. În zonele care se dezvoltă puternic pe segmentul de birouri găsești ansambluri imobiliare noi și moderne.
Există o serie de poli de birouri în București care atrag și dezvoltarea pe segmentul rezidențial. Spre exemplu, noi blocuri au fost construite în ultimul timp în zona Grozăvești-Politehnică odată ce numeroase multinaționale au ales să își deschisă aici sediile.
În următorii trei ani se preconizează o creștere masivă pe piața birourilor din zona centru-vest a Capitalei, respectiv în Grozăvești, Politehnică, Vasile Milea, Orhideea, Academiei și Tudor Vladimirescu. Aici spațiile de birouri de clasă A se vor dubla, potrivit estimărilor actuale.
3. Unele clădiri de birouri se află în vecinătatea unor centre comerciale sau mall-uri.
Poziționarea clădirii în care lucrezi și a viitoarei locuințe în apropierea unui mall poate reprezenta un avantaj semnificativ pentru tine. Vei putea astfel să faci rapid cumpărăturile după ce pleci de la birou, dar vei avea la dispoziție și o serie de activități pe care le poți face în timpul liber care, dacă lucrezi într-o corporație, este cel mai probabil destul de limitat.
Iată câteva exemple. În Pipera un număr semnificativ de clădiri se birouri se află în imediata apropiere a centrului comercial Pipera Plaza, în zona Aurel Vlaicu poți face cumpărăturile în Promenada Mall, în Băneasa te poți duce la film în Băneasa Shopping City, iar dacă lucrezi în zona Grozăvești-Politehnică ai la doi pași AFI Cotroceni și Plaza România.
Dezavantajele unei locuințe în apropierea locului de muncă
1. Piața muncii din România este foarte dinamică.
Din dorința de a avansa în carieră și de a avea mai multe beneficii la locul de muncă, tinerii au ajuns în ultimii ani să își schimbe job-ul, în medie, o data la doi ani. În plus, nu știi niciodată când primești o ofertă de angajare de la o companie concurentă care nu poate fi refuzată.
În aceste condiții, poți ajuge să stai, chiar și după câteva luni după ce te-ai mutat în noua casă, tot departe de birou.
2. Sediul companiei pentru care lucrezi își poate schimba locația.
Pentru că există numeroase clădiri de birouri în București, nu știi niciodată când conducerea companiei va hotărî schimbarea locației sediului, fie din considerente financiare, fie pentru simplul fapt că au găsit un spațiu mai bun.
Astfel, poți ajunge, de exemplu, să te muți în Pipera pentru a fi mai aproape de birou, doar ca în următorii ani să mergi în fiecare zi la job în Băneasa sau Grozăvești.
3. Prețurile apartamentelor noi sunt mai mari față de cele ale apartamentelor vechi.
Luna trecută, prețul mediu solicitat de proprietarii din București pentru apartamentele scoase la vânzare în București era de 1.274 de euro/mp. În cazul apartamentelor vechi acesta era de 1.196 de euro/mp, în timp ce pentru locuințele noi prețul ajungea, în medie, la 1.337 de euro/mp, potrivit indicelui Imobiliare.ro, calculat în funcție de anunțurile publicate pe acest site de către proprietari și agenții.
4. Poți pierde mai mult timp pe drum pentru a ajunge la birou.
Mulți bucureșteni se confruntă cu această problemă, mai ales dacă merg la birou cu mașina. Probleme sunt însă și în cazul mijloacelor de transport în comun care pot întârzia, mai ales pe timpul lunilor de iarnă.
Pe de altă parte, metroul este o altenativă mult mai rapidă și mai facilă de a ajunge din multe zone bucureștene la birou, mai ales dacă ai o stație în apropierea blocului tău.
În plus, ai și magistrale de metrou noi care vor veni în ajutorul celor care până acum nu aveau acces la acest mijloc de transport în comun, precum cel mai nou tronson din Capitală pe care au fost inaugurate recent stațiile Străulești și Laminorului, dar și Magistrala 5, care va deservi cartierele Drumul Taberei și Piața Iancului și care va intra în funcțiune pe parcursul anului viitor.