De exemplu, la spitalul din Târgu-Jiu, încasările din coplată sunt mai mici decât cele din taxa de parcare. Spitalul a încasat, în luna aprilie şi în prima jumătate a lunii mai, suma de 4.000 de lei din coplata achitată de pacienţi la externare.
"Am încasat puţin peste 4.000 de lei pe lunile aprilie şi mai, coplata a fost stabilită la 5 lei, iar banii se pot folosi de la investiţii până la achiziţii de hrană. Este o sumă mică, dar nici nu aveam aşteptări mai mari. Cred că se încasa mai mult din taxa de parcare, care era de 10 lei pe zi, dar s-a renunţat la ea, a fost introdusă de vechea conducere şi nu era tocmai în regulă", a precizat Cristian Vlădoianu, managerul unităţii medicale.
Spitalul orăşenesc Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud a încasat în luna aprilie, din coplată, doar 21 lei, reprezentând suma achitată de trei pacienţi care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. "La noi se internează multe lăuze, copii, pensionari care au pensia mai mică de 700 lei, de aceea încasările din coplată nu sunt aşa de mari", a explicat directorul spitalului din Beclean.
Aproape 2.600 de lei reprezintă suma încasată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba în prima lună de la intrarea în vigoare a legislaţiei care prevede coplata, iar banii obţinuţi au fost folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de protecţie şi de curăţenie. Mai exact, cu aceşti bani s-au cumpărat botoşei de unică folosinţă, pelerine şi dezinfectant, în scopul îmbunătăţirii serviciilor acordate pacienţilor.
Coplata de 10 lei pe externare a adus în bugetul instituţiei suma de 1.050 de lei, din care s-au cumpărat produse de curăţenie şi de igienă. Reprezentanţii Spitalului Judeţean speră însă ca încasările să ajungă la 7.000 de lei.
"Estimăm că lunar se vor strânge aproximativ 7.000 de lei, bani care vor fi folosiţi pentru produse sanitare, de igienă. Medicamente nu putem cumpăra din aceşti bani, pentru că au preţuri foarte ridicate şi nu sunt suficienţi", a declarat Liana Dacilescu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara, potrivit Agerpres.
Cele opt spitale din judeţul Galaţi au obţinut, la o lună de la introducerea coplăţii, suma de totală de 12.474 lei. "Sumele încasate din coplată nu putem spune că au dus la creşteri mari ale veniturilor spitalelor, aşa că vorbim mai degrabă de o taxă decât de o coplată în adevăratul sens al cuvântului", a declarat Valentin Boldea, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, potrivit Agerpres.
Coplata la externare a adus încasări de circa 2.500 de lei în bugetul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, de la începutul lunii aprilie până în prezent, suma fiind utilizată pentru achiziţionarea de halate, botoşei de unică folosinţă pentru vizite, precum şi materiale de curăţenie, potrivit managerului unităţii, Laurenţiu Barna. Încă de la instituirea taxei, managerul unităţii spitaliceşti susţinea că suma ce se va colecta din această sursă va fi una modică, întrucât cea mai mare parte a bolnavilor care beneficiază de serviciile spitalului intră în categoria celor scutiţi de coplată. În opinia oficialului sălăjean, în cursul unui an, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău ar urma să colecteze maximum 40.000 de lei, "o sumă destul de mică, în condiţiile în care, într-o singură lună, cheltuielile cu medicamentele se ridică la 300.000 de lei".
Introducerea sistemului de coplată a adus Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare un venit de doar 2.500 de lei în luna aprilie. "Am încasat doar 2.500 de lei pentru luna aprilie. Este o sumă neînsemnată, insignifiantă, pe care o utilizăm la materialele de îngrijire, de la vată la perfuzii", a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Satu Mare, Constantin Demian.
Potrivit legii, sunt exceptaţi de la coplată bolnavii cronic incluşi în programele naţionale şi care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii şi tinerii până în 18 ani, gravidele, lehuzele, pensionarii cu pensii sub 740 de lei şi persoanele cu handicap. De asemenea, nu se achită coplata în cazurile considerate de urgenţă. Coplata nu se achită nici în cazul transferului pacientului dintr-o unitate sanitară în alta, pentru acordare de tratament.
Aceasta nu trebuie să fie o condiţionare la internare şi se percepe doar la externare, iar în cazul decesului pacientului nu se va aplica această taxă.
Mecanismul de coplată se aplică o singură dată, pe episod de internare continuă.