O lună de fotbal live la Mondiale: 25.000 de euro

Câteva sute de români sunt aşteptaţi să îşi rezerve locuri în tribunele stadioanelor în care se vor desfăşura meciurile din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Agenţiile de turism vând deja bilete la preţuri între 1.500 şi 2.500 de euro. Chiar dacă naţionala lui Chivu şi Mutu nu s-a calificat la turneul sud-african, care se va desfăşura în perioada 11 iunie-11 iulie, sute de români se pregătesc de momentul în care vor asista live la meciurile din c

Câteva sute de români sunt aşteptaţi să îşi rezerve locuri în tribunele stadioanelor în care se vor desfăşura meciurile din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Agenţiile de turism vând deja bilete la preţuri între 1.500 şi 2.500 de euro.

Chiar dacă naţionala lui Chivu şi Mutu nu s-a calificat la turneul sud-african, care se va desfăşura în perioada 11 iunie-11 iulie, sute de români se pregătesc de momentul în care vor asista live la meciurile din campionat. Agenţiile de turism au pregătite mai multe tipuri de oferte care acoperă toate etapele evenimentului, chiar dacă se aşteaptă ca interesul microbiştilor să fie polarizat de meciurile din etapele superioare. „Pasionaţii fotbalului vor alege să meargă, în special, la fazele superioare, semifinale şi finală. În plus, în timpul sejurului, care poate avea o durată de până la două săptămâni, turiştii pot opta şi pentru o deplasare în savană, la safari“, spune Ciprian Enea, consultant Best Tourism.

Profil de microbist

Cea mai scumpă vacanţă vândută deja pentru participarea ca spectator la regalul fotbalistic din Africa de Sud a scos din buzunarul unui înfocat microbist român nu mai puţin de 25.000 de euro. Pachetul, vândut de agenţia Prestige Tours, include biletul de avion, cazarea timp de o lună la un hotel de patru stele, bilete la meciuri din grupe, optimi, sferturi, semifinale şi finală, precum şi circuite turistice în Africa de Sud. „Este om de afaceri, cu o situaţie financiară bună, cu vârsta între 35 şi 45 de ani şi mare împătimit al fotbalului“, descrie Mircea Vladu, preşedintele agenţiei Prestige Tours, profilul cumpărătorului de servicii turistice care combină evenimentele sportive cu excursiile.

Intrarea la finală: 750 de euro

Turoperatorul Eturia, specializat în va­canţe „tailor made“ (personalizate) a vân­dut deja zece pachete pentru finala campionatului. Preţul fiecăruia depăşeşte 6.000 de euro, în acesta intrând turul Jo­hannesburgului, transferuri de la aeroport la hotel, precum şi suveniruri Fifa World Cup 2010. Reprezentanţii Eturia speră că cel puţin alte 20 de pachete vor fi contractate până la începutul verii. Unul dintre cei mai mari turoperatori români, J’info Tours, se poate lăuda cu performanţe în vânzarea pachetelor turistice pentru Africa de Sud. Agenţia a pus la bătaie oferte având tarife cuprinse între 2.150 şi 2.700 de euro, în funcţie de meciurile la care turistul vrea să participe. „Am lansat această ofertă în urmă cu o lună de zile şi până acum s-au vândut deja 20 de pachete. Obiectivul nostru este să atingem 100-150 de pachete vândute pentru acest campionat“, spune Cristina Irimia, directorul de marketing al agenţiei.

Pentru cei care vor să plece pe cont propriu, există posibilităţi ieftine de cazare în perioada în care se desfăşoară fa­za grupelor (de exemplu, la un hotel din Cape Town se plătesc doar nouă euro de persoană pe noapte), tariful urmând să crească pe măsură ce competiţia ajunge în fazele finale. Pentru acea perioadă se rezervă deja bilete de avion la un preţ me­diu de aproximativ 900 de euro. Preţul unui bilet pentru marea finală costă 750 de euro, faţă de cele 60 – 120 de euro cât costă biletele la meciurile din fazele inferioare. (Tarifele sunt fixe şi prezentate pe site-ul oficial al FIFA). Trei milioane de fani sunt aşteptaţi să sosească în Africa de Sud pe perioada evenimentului sportiv.Potrivit estimărilor firmei Grant Thornton Kessel Feinstein, Cupa Mondială de Fotbal va aduce Africii de Sud încasări de 21,3 miliarde de ranzi (3,08 miliarde de dolari), cheltuielile directe urmând să ajungă la 12,7 miliarde de ranzi. Studiile arată că organizarea campionatului va genera 159.000 de noi locuri de muncă, în condiţiile în care cel puţin unul din trei sud-africani este şomer.

Mascota oficială a Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud este Zakumi, un leopard cu părul verde. Numele lui vine de la „ZA“, abrevierea interna­ţională pentru Africa de Sud, şi de la cuvântul „kumi“, ce înseamnă „zece“ în majoritatea limbilor africane. (sursa: Wikipedia)

Preţuri pe măsura fazei

Grupe Pentru a asista la meciurile din a­ceastă fază a campionatului, turiştii trebuie să aloce cel puţin 950 de euro. Preţul include transportul (Bucureşti-Cape Town) şi şase nopţi de cazare (ofertă Prestige Tours).

Optimi Ofertele agenţiilor pornesc de la 2.000 de euro, tarif ce include transportul cu avionul, biletul la meci, precum şi trei nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, la un hotel de trei stele (ofertă J’info Tours).

Sferturi O mini-vacanţă de patru zile, transportul şi biletul la una dintre partide costă 2.200 de euro (ofertă J’info Tours).

Semifinale Excursia în Africa de Sud, plus un bilet aferent uneia dintre cele două partide, costă 2.225 de euro. Preţul mai include transportul şi şase nopţi de cazare cu mic dejun (ofertă Butterfly Tourism).

Finală Un pachet turistic de opt zile, cu cazare la un hotel de patru stele costă 6.600 de euro. Oferta include un tur privat de o zi în Johannesburg, suveniruri, plus biletul la finală (ofertă Eturia).

2 mil. de bilete s-au vândut, la nivel global, până în prezent pentru Mondialele din Africa de Sud, reprezentând două treimi din tichetele disponibile pentru competiţie.