Banca americană, cu cea mai mare prezenţă pe piaţa rusă, a anunțat în aprilie 2021 că intenţionează să renunţe la afacerile de retail bancar, ca parte a ieşirii de pe unele pieţe externe. În martie 2022, a anunţat că renunţă şi la divizia locală de servicii bancare comerciale, dar nu a găsit cumpărători pentru niciuna dintre afaceri, informează Reuters.

În urma deciziei de joi a Citigroup de a închide serviciile bancare comerciale şi de consum, vor fi afectaţi aproximativ 2.300 dintre cei 3.000 de angajaţi ai Citi din Rusia.

Şi alte mari bănci internaţionale au ieşit de pe piaţa rusă după invadarea Ucrainei.

Este riscant să acorzi credite în Rusia ținând cont că aceasta se poate confrunta cu un declin economic

„Pare să fie o decizie bună, deoarece este extrem de riscant să acorzi credite în Rusia, iar ţara s-ar putea confrunta cu un declin sever al economiei din cauza sancţiunilor”, a apreciat Siddharth Singhai, director de investiţii la IronHold Capital în New York. La 30 iunie 2022, expunerea Citigroup în Rusia era de 8,4 miliarde de dolari.

„În ultimele luni am explorat multiple opţiuni strategice privind vânzarea acestor afaceri din Rusia. Este clar că închiderea lor este soluţia firească, ţinând cont de mediul complicat din acest moment”, a afirmat Titi Cole, director în cadrul Citi.

La începutul invaziei rusești în Ucraina, România a anunțat retragerea din Banca Internațională de Investiții, unde Rusia este principalul acționar

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României, a declarat atunci că „România urmează să demareze procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii (BII)”.

Această bancă în care a intrat Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Cuba, Vietnam și Mongolia a fost de multe ori o  sursă de scandal în ultimii ani în România.

IIB a ieșit în evidență pe vremea când Eugen Teodorovici era ministru de Finanțe, iar Florin Cîțu îl acuza pe acesta precum că este spion rus.

Diferitele contre politice s-au întins până anul trecut, când s-a ajuns ca Florin Cîțu și Alexandru Nazare să se acuze reciproc pe tema majorării de capital la IIB.