În noiembrie 2022, gigantul italian Enel a anunțat că va pleca din România anul acesta. O companie de energie electrică din Grecia este interesată să achiziționeze activele Enel România, iar negocierile sunt aproape încheiate.
Compania de energie electrică din Grecia PPC negociază cu grupul italian Enel pentru cumpărarea Enel România.
Unele informații spun că negocierile sunt finalizate în proporție de 70%, iar actele ar urma să fie semnate în cel mult două săptămâni, adică cel târziu până la jumătatea lunii februarie, relatează Naftemporiki, citat de Rador.
Este o oportunitate mare pentru PPC
Potrivit unor surse de rang înalt din cadrul PPC, verificarea activelor Enel România (due dilligence) progresează foarte rapid, deoarece nu au apărut surprize neplăcute.
Dacă negocierile se încheie cu succes, Consiliul de Administrație al PPC, companie listată la Bursa din Atena, va decide dacă societatea va prezenta o ofertă obligatorie către Enel și suma la care se va ridica această ofertă.
Aceasta ar fi o schimbare majoră pentru PPC, deoarece s-ar extinde pe piața din Balcani, ceea ce este o prioritate strategică pentru companie, dar și o oportunitate pentru Grecia să își consolideze poziția geostrategică în regiune, având și un”salt” de ordinul a 623 MW în direcția dezvoltării portofoliului de surse regenerabile de energie.
Aceleași surse pun că în condițiile în care PPC este interesat să achiziționeze Enel România, filiala elenă a companiei, EnelGreen Power Greece, nu reprezintă interes, și asta deoarece costul activelor este mai mic în țara noastră decât în Grecia.
Altă tranzacție importantă. S-a vândut Vel Pitar
Aceasta nu este însă singura tranzacție importantă din țara noastră. Grupul mexican Bimbo, unul dintre liderii mondiali în panificație, a cumpărat deja Vel Pitar, cel mai mare producător din industria de panificație din România.
Anunțul oficial privind această tranzacție ar urma să fie făcut săptămâna viitoare pe bursa mexicană, acolo unde grupul este listat. Valoarea tranzacției se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro, potrivit Profit.ro.
Potrivit sursei citate, grupul mexican a cumpărat doar Vel Pitar, nu și business-ul de morărit Șapte Spice. Acesta din urmă este controlat tot de fondul de investiții Broadhurst. Vel Vitar este parte a grupului american New Century Holdings (NCH), ale cărui afaceri sunt coordonate la nivel local de Andrei Siminel.
În 2021, producătorul de panificație Vel Pitar a avut o cifră de afaceri de 586,2 milioane lei și un profit net de 68,5 milioane lei, cu peste 1.900 de angajați.
Compania a fost formată în anul 2001, prin fuziunea celor patru fabrici din industria de morărit și panificație cumpărate de fondul de investiții Broadhurst în anii 1999 și 2000: Mopariv Vâlcea, Berceni București, Granpan Tecuci și Panegrano Cluj (aceasta din urmă, cumpărată în anul 2000 de Mopariv Vâlcea). În septembrie 2002, Vel Pitar a fuzionat prin absorbție cu societatea cu același profil Spicul Argeș.