Ford este al doilea constructor auto din România. În prezent 90% din producţia de la Craiova pleacă la export pe tren, iar 10% reprezintă livrările pe camion plus maşinile vândute local.
Producătorul auto american va începe însă în acest an măsuri radicale pentru divizia europeană: modelele C-MAX și Grand C-MAX vor dispărea în acest an, iar uzina Ford Aquitaine Industries din Bordeaux, Franța, care produce cutii de viteze automate, va fi inchisă la final de August. Segmentul SUV are prioritate, pentru că este mai profitabil. Noi modele vor fi lansate în curând, precum și autovehicule electrice și hibride.
Compania nu spune niciun cuvânt despre ce se va întâmpla în România, dar dincolo de enigmă, contextul este favorabil pentru Craiova.
Astfel, producția de cutii de viteze mici a uzinei Ford Aquitaine Industries din Bordeaux, Franța, va înceta la finalul lunii august 2019. În plus, Ford C-MAX și Ford Grand C-MAX vor ieși din fabricație ca urmare a micșorării segmentului MPV în Europa. În acest sens au demarat deja discuții formale între conducerea și Ford și sindicatele uzinei Saarlouis din Germania. Cel mai probabil alte activități ale uzinei vor rămâne.
De asemenea, strategia pentru Rusia este regândită împreună cu partenerul local Sollers. Astfel, activitatea entității Ford Sollers va fi regândită și restructurată, dar nu se știe deocamdată cum. O decizie este așteptată în al doilea trimestru din 2019.
Şi activitățile Ford din UK vor fi consolidate, la fel și entitatea Ford Credit Europe.
Compania auto americană nu spune însă nimic despre activitățile din România sau din alte uzine din Europa, spre exemplu Spania. Cert este că restructurările activităților Ford din Europa de Vest reprezintă o oportunitate pentru uzina Ford Craiova. Teoretic poate prelua sarcini noi sau le poate extinde pe cele existente.
Însă contextul din România este prea puțin prietenos pentru investiții, după cum Ford a subliniat anul trecut.
În reorganizarea activităților sale Ford vorbește despre trei grupuri de business: vehicule comerciale; autovehicule de pasageri și importuri (mașini importate din SUA în Europa).
Prin aceste măsuri de reorganizare strategică Ford urmărește să diminueze costurile structurale și să accelereze activitățile aducătoare de profit.
Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează și asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri și autovehicule electrice Ford, precum și autovehicule premium Lincoln; oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și urmărește planul de a deveni lider în domeniile electrificare, autovehicule autonome și soluții de mobilitate. Ford are aproximativ 202.000 de angajați în toată lumea.
Ford Europa, parte a Ford Motor Company, produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 54.000 de angajați proprii și aproximativ 69.000 de angajați când sunt luate în considerate asocierile în participațiune și entitățile neconsolidate.
În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 24 de unități de producție (16 deținute integral sau asocieri în participațiune consolidate și 8 asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 (același an în care a fost fondată Ford Motor Company), iar producția europeană a început în 1911.
Sursa: 0-100.ro