Probleme mari pentru sute de angajați ai unei mari companii din România. Șefii au decis să disponibilizeze 200 de oameni, dar aceștia nu vor rămâne cu mâna goală. Ar putea primi 16 salarii compensatorii din partea conducerii.
Complexul Energetic Oltenia trece la măsuri dure. Va da afară 200 de oameni, din cei 13.000 de angajați ai companiei. Aceștia vor părăsi voluntary compania în iunie și ar putea primi patru salarii compensatorii. Oamenii nu sunt mulțuiți și au cerut 16.
Reprezentanții companiei au anunțat că pe listă se vor regăsi angajații care îndeplinesc condițiile de pensionare, cei care au probleme deosebite de sănătate și cei care solicită încetarea contractelor individuale de muncă.
Managerul CEO, Sorin Boza, a declarat că cei care părăsesc voluntar compania vor primi patru salarii compensatorii. „Complexul Energetic Oltenia nu dă afară oameni. Dacă ofeream mai multe salarii, plecau mult mai mulți și am încercat prin aceste patru salarii să putem ajuta oamenii care sunt bolnavi și doresc să plece, cum a fost și anul trecut. Dacă ofeream zece salarii, jumătate dintre angajații complexului plecau și atunci ne dorim să nu plece oamenii, ne dorim ca acest program de 200 să fie accesat doar de către oamenii care într-adevăr au probleme și doresc să-și încheie activitatea, din diferite motive, medicale în special”, a declarat Sorin Boza, citat de mediafax.
Reprezentanții companiei susțin că lista cu cererile salariaților va fi analizată într-o ședință de comisie mixtă: administrație-sindicate. „Dacă mâine dimineață, Complexul Energetic Oltenia și-ar permite să dea 16 salarii, ne-am trezi că pleacă toți oamenii buni, dar nu acesta este scopul. Vom face o listă, vor fi plecări voluntare, omul va decide, nu nominalizăm noi cine să plece. Această listă va fi analizată într-o ședință de comisie mixtă”, a mai declarat Sorin Boza.
Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, care face parte din Federaţia Energetica, nu este de accord. Acesta spune că persoanele disponibilizate la cerere trebuie să primească 16 salarii compensatorii. „Cred că ar fi normal să se dea, nu 14 cum este în contract, ci 16, pentru că nu vor beneficia de acele salarii de compensare, adică ordonanța nu este valabilă. Eu sunt ferm convins că vor pleca din producție, cei mai mulți bolnavi sunt în producție, vor fi vizați cei cu boli, chiar dacă ei spun altceva, că este la cerere. Sunt prevăzute și 16 salarii, dacă CEO îi disponibilizează, adică nu mai au nevoie de serviciile lor, eu zic că trebuie să fie încadrați acolo, nicidecum la cerere. Cu acele patru salarii este vorba despre disponibilizare la cerere. Adică îl obligă să-și facă o cerere. Este articol care spune clar că pentru disponibilizarea colectivă de 200 de oameni sunt 16 salarii, 14 este în contract, dar eu cer 16. Pentru că nu mai au salarii de completare, nimic. Forțează oamenii să facă cerere. Sunt două articole în CCM: unul, disponibilizare la cerere cu patru salarii și disponibilizare colectivă la cererea complexului, cu 14 salarii. Eu cer 16. Mai trimiți 200 de oameni acasă, din moment ce nu ai personal suficient în producție. În TESA trebuia să dea 200 afară, nu în producție”, a precizat Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013.