O mare companie intră în faliment! Tocmai au depus cerere. Angajații se află în grevă

Este vorba despre compania aeriană scandinavă SAS. Aceasta a depus în SUA cerere de intrare în faliment, pentru a-şi putea reduce datoriile.

Astfel, compania a pus presiune asupra piloților aflați în grevă, pe care îi acuză de adâncirea problemelor sale financiare, conform informațiilor preluate de reuters.com

Decizia a dus la scăderea acțiunilor SAS cu 10%

Amintim că discuțiile salariale dintre SAS şi piloții săi s-au prăbușit luni, 4 iulie. Directorul general Anko van der Werff a declarat că greva a accelerat decizia sa de a solicita protecţie faţă de creditori în SUA, în conformitate cu legea falimentului, cunoscută sub numele de capitolul 11.

Totuși, negociatorul piloţilor danezi ai SAS a spus că amploarea dosarului de faliment din SUA arată că acesta este pregătit de luni de zile şi a declarat că încercările de a da vina pe personalul grevist sunt demne „de dispreţ”.

Compania aeriană, ai cărei acţionari principali sunt statele suedez şi danez, a spus că greva ar avea „un impact negativ asupra lichidităţii şi poziţiei financiare a companiei şi, dacă va fi prelungit, un astfel de impact ar putea deveni material”.

Greva o va costa între 10 şi 13 milioane de dolari pe zi

Totodată, documentele depuse de companie în SUA arată că greva o va costa între 10 şi 13 milioane de dolari pe zi.

Analiştii Sydbank au estimat, în cel mai rău scenariu, că greva ar putea şterge până la jumătate din fluxul de numerar doar în primele patru până la cinci săptămâni.

„Piloţii s-ar putea considera piese din puzzle-ul care legalizează solicitarea conducerii pentru protecţie conform capitolului 11 şi este îndoielnic dacă îi va aduce înapoi la masa negocierilor.

Pe de altă parte, cererea pentru faliment depusă în SUA ​​arată şi cât de gravă este situaţia pentru SAS”, a spus analistul Sydbank Jacob Pedersen.

Experții sunt de părere că falimentul ​​ar face mai uşor pentru companie să concedieze angajaţi.

Preşedintele Asociaţiei Piloţilor Aerieni Suedezi, Martin Lindgren, a spus că membrii săi au considerat că este inevitabil ca operatorul aerian să aibă nevoie să se angajeze într-o „reconstrucţie”.

„Nu afectează greva sau acordurile noastre”, a spus Lindgren.

Compania aeriană a declarat că cererea de faliment din SUA are ca scop accelerarea planului de restructurare anunţat în februarie.

„SAS îşi propune să ajungă la acorduri cu părţile interesate cheie, să restructureze obligaţiile de datorie ale companiei, să-şi reconfigureze flota de avioane şi să iasă cu o injecţie semnificativă de capital”, este scris în comunicatul transmis la momentul respectiv.