O importantă companie va pleca din România! Producătorul francez de zahăr Tereos a anunțat că este în procesul de consultare a sindicatului în vederea prezentării proiectului potenţialei închideri a activităţilor din domeniul zahărului din România. Compania a încheiat un acord cu cooperativa agricolă Axereal pentru vânzarea participaţiei sale.

Tereos este al doilea mare producător de zahăr din lume în funcţie de volumul producţiei

Producătorul francez de zahăr Tereos a încheiat un acord cu cooperativa agricolă Axereal pentru vânzarea participaţiei sale la afacerea lor de malţ şi este în consultări cu sindicatele privind un plan ce vizează închiderea activităţilor din domeniul zahărului din România, potrivit unui document destinat investitorilor, relatează Reuters.

Tereos, al doilea mare producător de zahăr din lume în funcţie de volumul producţiei, revizuieşte o serie din afacerile sale, după schimbarea conducerii la finalul lui 2020. Noua echipă, care şi-a exprimat temerile privind nivelul ridicat al datoriei grupului, a făcut din reducerea acesteia una din priorităţile de vârf.

În septembrie, compania Tereos a anunţat că va vinde participaţia minoritară la două societăţi mixte din China, ca parte a reorganizării.

Într-un document publicat ca parte a lansării de obligaţiuni săptămâna aceasta, Tereos anunţă acordul cu Axereal. Tereos va vinde participaţia sa de 11,7% în Copagest, holdingul afacerii de malţ a Axereal, şi va cumpăra participaţia Axereal de 2,8% în Tereos Agro-Industries.

Producătorul francez va pleca din România

În plus, Tereos anunţă că „este în procesul de consultare a sindicatului în vederea prezentării proiectului potenţialei închideri a activităţilor din domeniul zahărului din România, în contextul previziunilor pesimiste”.

„De când a fost achiziţionată de Tereos, fabrica de zahăr din Luduş a acumulat pierderi substanţiale şi s-a confruntat cu dificultăţi, în special din cauza reducerii constante a suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr, în pofida unor acţiuni menite să compenseze aceste evoluţii”, a informat Tereos.

În iunie, sursele citate de Reuters au dezvăluit că Tereos vrea să îşi vândă operaţiunile din China şi România, în cadrul unui plan mai amplu al noii echipe manageriale destinat reducerii poverii datoriilor şi îmbunătăţirii profitabilităţii.

Afacerea Tereos din România avea 153 de angajaţi permanenţi la finalul lui septembrie, dintr-un total de 15.000 pentru întregul grup.

Tereos vrea să se concentreze pe activităţile din Europa şi Brazilia şi în viitor ar putea vinde alte operaţiuni şi ieşi din parteneriate care nu sunt strategice, se arată în document.

Datoria netă a Tereos la 30 noiembrie 2021 se situa la 2,63 miliarde de euro, în creştere cu 263 milioane de euro, sau 11,1%, la 30 septembrie, dar câştigurile sunt solide, conform documentului.