Achiziţia vizează două fabrici şi şase centre de distribuţie dedicate vopselelor decorative, adezivilor şi mortarului, inclusiv una dintre cele mai mari fabrici de vopsele decorative din regiune, care are posibilitate de extindere.
Echipa Deloitte Corporate Finance a asistat acţionarii Fabryo în vânzarea pachetului integral de acțiuni către Akzo Nobel. Cu vânzări de circa 45 de milioane de euro în 2017, Fabryo este singurul jucător de pe piața românească ce oferă atât un portofoliu de produse pentru clienții persoane fizice, cât și unul pentru profesioniști. Savana, Apla și Innenweiss sunt printre brandurile de renume ale companiei.
Akzo Nobel este al doilea cel mai mare producător de vopsea la nivel global și lider de piață în Europa. În urma acestei tranzacții, compania ajunge pe primul loc pe piața locală, una din piețele cu cea mai mare rată de creștere din regiune.
Tranzacția a fost coordonată de către Ioana Filipescu, Partener Corporate Finance Deloitte România, și Iulia Bratu, Deputy Director.
Fabryo Corporation este a fost deţinută în totalitate de firma cipriotă Fabryo Holdings Limited. La rândul ei, aceasta era controlată de fondul de investiţii Oresa (cu 75%) şi de un grup de oameni de afaceri greci (printre ei John Sitinas, Nikolaos Sitinas şi Nicholas Stamboulis), cu 25%. Investitorii eleni au deţinut producătorul de materiale de construcţii Atlas, care a fuzionat cu Fabryo în 2014. Oresa a achiziţionat primul pachet de acţiuni în Fabryo în 2006, de la fondatorul Daniel Guzu, şi a devenit acţionar unic în 2009.