Producătorul german de camioane şi autobuze MAN, controlat de Volkswagen, a anunţat vineri că ar putea concedia până la 9.500 de angajaţi în Austria şi în Germania, ca parte a programului de reducere a costurilor, pe fondul reducerii vânzărilor în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters, conform Agerpres.
Programul este menit să ajute compania să ajungă la o rentabilitate a vânzărilor de 8% în 2023, a informat MAN, care aparţine grupului Traton din cadrul Volkswagen.
De asemenea, conform planului de reducere a costurilor, departamentele de dezvoltare şi producţie ale MAN vor fi reorganizate, iar unităţile de producţie Steyr din Austria şi Plauen şi Wittlich din Germania ar putea fi închise.
„Consiliul de Administraţie estimează ca măsurile planificate legate de forţa de muncă să cauzeze cheltuieli de restructurare de până la 300 de milioane de euro”, se arată într-un comunicat al MAN.
Compania are ca obiectiv reducerea costurilor cu 1,8 miliarde de euro (2,1 miliarde de dolari) până în 2023.
Pierderi pe linie pentru aproape toată industria auto
Criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19) costă industria auto globală miliarde de dolari şi provoacă pierderi masive companiilor, se arată într-un studiu al firmei de consultanţă EY, transmite DPA.
Pierderile operaţionale în rândul celor mai mari 17 producători auto mondiali s-au ridicat la aproape 11 miliarde de euro (12,9 miliarde de dolari) în trimestrul doi din 2020, când restricţiile impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei au afectat economia globală. În trimestrul doi din 2019, cei 17 au obţinut un profit combinat de aproape 22 miliarde de euro, apreciază EY.
Doar şase producători auto au reuşit să nu raporteze pierderi, iar producătorul american de vehicule electrice Tesla a reuşit să-şi îmbunătăţească rezultatele financiare, ajungând cel mai profitabil producător auto, conform studiului firmei de consultanţă.
Dar niciun producător auto nu a reuşit în trimestrul doi din 2020 să evite scăderea veniturilor. Câştigurile combinate s-au situat sub 177 miliarde de euro, un declin de 41% faţă de perioada similară din 2019. Totuşi, sunt diferenţe semnificative între companiile auto, în timp ce veniturile Tesla au scăzut cu 5%, iar cele al producătorului auto nipon Mitsubishi au înregistrat un declin de 57%. La mijloc sunt producătorii auto germani Volkswagen, Daimler şi BMW, ale căror venituri au scăzut cu 37%, 29% şi, respectiv, 22%.